Baba arde și țara se piaptănă
* Într-un interviu, care ar putea intra în istorie pe ușa din față a imobilului prezidențial, Nicușor Dan a fost întrebat: "Ce birou ați primit în Palatul Cotroceni, biroul lui Iohannis, Băsescu, Constantinescu sau Băsescu?"
Cu bucuria unui contabil care a văzut "Balanța" lui Lucian Pintilie pe simezele Muzeului Lecitinei din Prundul Bârgăului, Nicușor Dan a răspuns: "Mi s-a spus, dar am uitat. E undeva la etajul doi, că văd când omul de la pază apasă butonul de la lift." Îl înțeleg pe domnul președinte, că și eu am pățit ceva asemănător. Într-o zi, la parterul unui bloc cu zece etaje fiind, m-am uitat după lift și, după ce l-am comandat, liftul a întârziat în așa hal, încât puteam să jur că lucrează la CFR, sau de parcă-l comandasem prin Glovo, din capătul celălalt al Oașului. Într-un târziu, liftul a sosit, însă în zadar, pentru că, din nefericire, uitasem de ce l-am chemat.
* Nicio zi fără umorul involuntar al colegilor de specie de la Stiripesurse.ro: "Cum să alegeți în mod corect electrocasnicele din casă: De ce trebuie să țineți cont." Dacă electrocasnicele se află în casa vecinului de la etajul 4, ideal este să le alegi la întâmplare și cât mai repede cu putință, singurul criteriu de selecție fiind vigilența celorlalți vecini și disponibilitatea lor de a suna la 112. După care, în funcție electrocasnicele alese din casa omului, e bine să fugi unde vezi cu ochii neînvinețiți.
* Un istoric celebru din Sascut a spus ieri, citându-l pe doctorul Jurma, că nu ne mai facem bine. Până să-mi dau seama dacă acel cărturar a glumit au ba, mi s-a arătat ochilor această veste destul de terifiantă: Rusia trimite pe frontul ucrainean soldați bolnavi în fază terminală. Au creat "regimente HIV" și "companii de tuberculoză". Am informații că Putin a vrut să trimită pe front și soldați care au Covid, însă DSP Moscova i-a sugerat președintelui Rusiei să-i lase să stea în casă, să arate că le pasă de protocol și să respecte distanțarea. Ca să fie siguri că soldații covidați respectă și înălțimea, medicii de la DSP-ul moscovid le-au recomandat bolnavilor să nu se apropie de fereastră.