Dan Pița cu de toate

Joi, 05 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
România seamănă cu un automobil hibrid fără motor, căruia îi lipsesc doar roțile, volanul, încălzirea în scaune, aburul din saună, cât și apa rece și sirena din portbagaj. În schimb, are un fel de pilot de formula 2, care a făcut cursuri de mecanic auto la seral, exersând și învățând meserie-te-halesc pe un Oltcit. Iar acum vrea să repare "bolidul". Cu ocazia conferinței de presă de ieri, președintele Nicușor Dan a spus, printre altele, că "nu mai merge cum a fost. ...

NATO, Despacito, Jamilo, faceți ceva!

Miercuri, 04 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În capitala Lituaniei, Vilnius, a avut loc un fel de summit, la care au participat câteva țări membre NATO. Printre șefii de stat s-a aflat și Nicușor Dan. Președintele României a semnat un acord cu Ucraina, pentru cooptarea grabnică a acestui stat în NATO. Pe acel acord și-au mai pus iscălitura Lituania și viitorul fost președinte al Poloniei, Duda. De față s-a aflat și șeful NATO, Mark Rutte. Ăsta n-a semnat acordul și nici nu l-a mâzgâlit, deși știe să scrie. Nici ...
Discuțiile dintre Administrația Prezidențială și reprezentanții principalelor partide parlamentare - PSD, PNL, USR și UDMR - continuă la Palatul Cotroceni, în încercarea de a identifica un set de măsuri fiscale urgente, menite să stabilizeze bugetul public. Întâlnirile au loc în paralel cu negocierile pentru formarea unui nou guvern, iar primele concluzii ar urma să fie prezentate public de președintele Nicușor Dan. Grupul tehnic de lucru, format pe 29 mai, reunește economiș ...
Șefii de stat și de guvern ai țărilor din „Formatul București 9” - Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia - și ai țărilor nordice - Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia - s-au reunit, luni, la Vilnius, într-un moment-cheie înaintea următorului summit NATO, ce va avea loc pe 24-26 iunie. Printre anunțurile făcute în Lituania, unde Nicușor Dan a efectuat prima sa vizită externă în calitate de președinte al României, ...
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia Curţii Constituţionale privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei, scrie News.ro Nicuşor Dan s-a arătat ”surprins” de decizia CCR privind declaraţiile de avere şi de interese. ”Probabil că sunt nişte chestiuni care ţin de accesul la date personale... Trebuie ca CCR să redacteze repede şi ...
După multe ore de discuții informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare, președintele Nicușor Dan nu pare să se grăbească în formarea noului guvern, preferând să negocieze atât cât este nevoie, pentru a contura o majoritate parlamentară solidă, capabilă să susțină reforme economice dure, informează Digi24. Șeful statului a declarat, înainte de întâlnirile de la Palatul Cotroceni, că discuțiile se vor concentra pe modalitățile de echilibrare a bugetul ...
* A fost frumos la învestire, a fost înălțător, ceremonios și chiar savuros! De savoare s-au ocupat bucătarii, tradiția, disponibilitatea influensărilor, mocangeala și relația lor intimă cu lăcomia. Lucică e un exemplu simptomatic. A așteptat, dar s-a meritat, iertată să-mi fi indigesta-mi exprimare! Când aduci obol, meriți un bol alimentar. Lucică a mâncat sarmale. La învestirea noului președinte al țării. Mai precis, la agapa de după ceremonie. Să mânânci sarmale ...
Președintele României, Nicușor Dan, va avea miercuri, 28 mai, primele discuții cu partidele parlamentare în vederea constituirii unui nou executiv. Întâlnirile au un caracter informal și vor marca începutul procesului de formare a viitorului guvern, anunță Administrația Prezidențială. Șeful statului a declarat marți că aceste consultări sunt doar un prim pas, urmând ca discuțiile să continue în perioada următoare. De asemenea, Nicușor Dan a lăsat să se înțeleagă că ...
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, marți dimineață, că va începe miercuri discuţiile cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern. „Mâine, am stabilit un calendar, de la ora 9,00 până la ora 20,00, câte o oră şi jumătate fiecare. Am vorbit cu liderii la telefon şi, azi, echipa de la administraţie o să trimită oficial”, le-a declarat Nicuşor Dan jurnaliștilor prezenți în faţa casei în care locuieşte, întrebat dacă va începe negocierile cu parti ...

Euro s-a stabilizat în jurul pragului de 5,05 lei

Duminică, 25 Mai 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a readus optimismul în piața financiară românească. Indicii bursei de la București au crescut, leul s-a apreciat în fața principalelor valute, iar indicii ROBOR au cunoscut scăderi. Însă această situație este una de moment, în condițiile în care țara este condusă de un guvern interimar, iar procesul de desemnare a unui nou executiv pare a fi unul îndelungat. Viitorul guvern va fi obligat să ia măsuri dure pentru a reduc ...
Pagina 1 din 5