M-aş sinucide (moartea zâmbeşte foarte frumos)
dar mă înving ideile lui tata!
Tata a mers (până la moarte şi înapoi) pe jos
şi netezind cărarea luminii cu lopata!
Naiv, ca pe o târfă am alungat (din vis)
filozofia şarpelui de casă!
Iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins...
dar nu fac nici lumină... şi sunt şi umbră arsă!
Dar vine (deodată) chiar timpul să alerg
pentru ca să-l ajung mai repede pe tata...
să mă înveţe (iarăşi) descântecul de melc,
iar cântecul de leagăn să-mi păcălească moartea!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
