Mai stă, mai porneşte, mai merge,/ oftează din greu, se hurducă,
se-mpiedică, tace!... o, mamă,/ trimit spre nălţimea ta rugă:
mai vino (o dată) acasă,/ n-odaia în care bunica
spunea ce înseamnă lumina,/ curajul, ruşinea şi frica
de cel care cheamă la pace,/ de cel care iartă păcate
şi şterge greşeli şi (mi)-arată/ să-nvăţ cum să... Fiu cumsecade
şi cum să nu las niciodată/ amarul şi dorul de ducă
să-mi intre în inimă!... iat-o,/ se zbate-ntr-un timp ce-o hurducă
şi vrea să o stea, să o tacă!.../ întoarce-te, mamă, acasă,
şi fă-o (din nou) mai curată,/ mai dreaptă şi mult mai frumoasă!
Mai vino (o dată) acasă.../ (acolo, pe dealul cu mere,
cu nuci şi gutui şi oleandri,/ cu primul meu punct de vedere)...
te-aşteaptă bunica-ntr-un suflet,/ atunci, să scânceşti prima oară,
apoi (negreşit) să-mi faci Steaua!.../ ascult-o cum vrea să răsară!
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")
