acuma-ncep să cred – nu am crezut
că tot ce-i fără inimă se poate
petrece n-orice clipă – am aflat
dintr-o mulţime de singurătate
pe care-au dat-o sufletului meu
nişte „înalţi” fără dumnezeire,
nişte „adânci” fără nici un răspuns
la râs, la plâns, la pace şi iubire,
nişte „mărunţi” la masă cu nirvana –
de fapt, „ascunşi” în grija lui satana
nu am, nu ai, nu are încotro –
ne oglindim în propria-ne rugă
a neputinţei – ne uităm în sus
şi nu-ndrăzneşte nimenea să fugă
din punctul cest trimis drept sfat şi semn
cum că-n dezmăţ şi-n şui nu se mai poate –
nu am crezut – acuma-ncep să cred
într-o mulţime de singurătate –
balsam şi leac de-a pururi pentru fire-i
doar palma blândă a dumnezeirei
Tratat de Izolare [Q.E.D] Scris de Ion Zimbru
