s-a sfârşit vremea indiferenţei, nu mai suntem afară,
nu mai e timp de pierdut şi drum de întors:
să luăm nişte pâine de grâu sau nişte pâine de secară
şi să-i ducem – repede – vrăjitorului din O(r)Z !!!
dacă nu mai avem secară sau nu mai avem grâu,
să-i ducem – repede-repede – nişte mămăligă
deoarece, iată, i-a ajuns moartea până la brâu:
nu mai cere, nu mai râde, nu mai plânge, nu mai strigă !!!
este posibil să nu mai avem nici mămăligă,
este posibil să nu mai avem nici frumos, nici urât:
trebuie să ne grăbim, trebuie să-l ajutăm să învingă
moartea care, iată, i-a ajuns până la gât !!!
dacă nu mai avem pace şi iubire şi cuvinte,
dacă nu mai avem timp de pierdut şi drum de întors,
dacă nu mai avem nimic de luat...să luăm aminte:
ar fi foarte trist să rămânem şi fără vrăjitorul din O(r)Z !!!
SALVAŢI VRĂJITORUL DIN O(r)Z !!! [către Nicolae Creţu – La Mulţi Ani!] Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
INEFABILUL PROFESIONIST (I) CATHARSIS (mic... tratat de apropiere) MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL!
Mai multe din această categorie: