(!) hai, blânda mea singurătate,/ hai, lunga mea deşertăciune,
du-mă acolo, cât mai este/ la miazănoapte miazăzi,
să rostuiesc eternitatea/ şi să bat clopotul, să sune
de îndurare pentru clipa/ în care totul va pieri (!)
(!) hai, reverie-ntârziată,/ fereşte-mă de spăimântare,
ia-mă de-aici, du-mă departe,/ numai tu ştii unde şi cum,
numai tu ştii ce-nseamnă clipa/ aceea, cea fără de care
sunt un biet plus pe-o cărăruie,/ pe orice cale ş-orice drum (!)
(!) hai, demiurgică uitare,/ ai milă de-un pierdut prin vremuri,
prin prea adâncurile TAINEI/ pe care nu ştiu s-o dezleg,
în lipsa ta mă simt o pânză/ pe care spânzuri şi (cu)tremuri
un biet paing pândar al foamei,/ plin cu iluzii şi zevzec (!)
(!) hai, blânda mea deşertăciune,/ hai, lunga mea singurătate,
aştept pe marginea clipirii/ în care totul a pierit,
mă cer zăpezile moldave/ şi mahalalele uitate,
unde și LUNA și ȚĂRANUL respectă BĂȚUL de CHIBRIT (!)
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" ODĂ BUCURIEI (pastel de mahala) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
INEFABILUL PROFESIONIST (I) CATHARSIS (mic... tratat de apropiere) MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL!
Mai multe din această categorie:
