Din colecția ”Cele mai clare poezii rămase tablou”
(!) din când în când (mai des, mai rar)/ zicea că trebuie să vină,
zicea că fuge în trecut,/ aici, la mine, în grădină,
zicea că lasă-n viitor/ prezentul tot, minciuna toată,
şi vine-ncoace, s-adormim/ aici, la mine, în livadă,
şi să visăm ce n-am visat/ în viitor, măcar o dată:
cămaşa mea de mire-iov,/ rochia ei de miră-fată,
şi-o nuntă lungă, pe doi cai,/ cu mulţi frumoşi, multe ilene,
mulţi zmei cu/minţi şi eleganţi/ şi-mpodobiţi cu sânziene (!)
(!) și mă tot uit...şi mă tot uit.../ mă uit încolo şi încoace
cum intră pacea în război/ şi cum războiul intră-n pace,
cum spaţiul/timpul meu s-a spart/ şi a căzut peste lumină (!)
(!) din când în când (mai des, mai rar)/ zicea că trebuie să vină (!)
