Un bărbat a fost rănit și trei vehicule, grav avariate, în urma unui accident în lanț petrecut duminică, în apropiere de Tulucești. Impactul în care au fost antrenate trei vehicule a avut loc în dreptul intersecției DN 26 și DN 24D, drumul care duce spre Gârboavele. Un șofer care a vrut să vireze la stânga nu a ținut cont că din sens opus veneau alte mașini și că în intersecție mai erau oprite, de asemenea, vehicule ale căror șoferi își așteptau rândul să treacă, și a ”tăiat” sensul opus.
”Un șofer nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga către DN 24D, acroșând un alt autoturism, condus regulamentar. În urma impactului, autoturismul condus regulamentar a fost proiectat în dreapta direcției sale de deplasare, într-o autoutilitară care era oprită la intersecție, pentru a acorda prioritate vehiculelor ce circulau pe DN 26”, au arătat reprezentanții Poliției Rutiere Galați. În urma impactului în lanț, cele trei vehicule au fost avariate, iar șoferul care a încălcat regula a fost rănit. Aceasta nu a fost singura lui problemă, pentru că la testarea cu etilotestul a reieșit și explicația lipsei de rațiune și prudență la volan: avea o alcoolemie de 1,23 la mie în aerul expirat, analizele de sânge urmând să stabilească valoarea reală a concentrației. El este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Un șofer în comă alcoolică a provocat un accident cu trei mașini Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Diplomație la limita șantajului privind aderarea Ucrainei la UE Șofer rămas pieton pentru că a condus pe contrasens Vladimir Putin se gândește la succesiune Ajutorul armatei SUA, o ”încălcare a suveranității” Mexicului Amendă usturătoare pentru un alegător beat și pus pe scandal3 comentarii
-
postat de Bond
Marți, 23 Mai 2023 13:03
109.166.131.***
Link la comentariu
00
Pentru substanțe halucinogene ,stupefiante ,droguri și alcool ar trebui anulat permisul de conducere. Pe viață! Este o chestie premeditată. Stii că bei sau te droghezi dar urci la volan. Asta este tentativă de crimă.
-
postat de
Galatean
Marți, 23 Mai 2023 12:53
5.13.233.***
Link la comentariu
00
Cand apare legea pentru suspendarea permisului pe 1 an , la a doua abatere 3 ani ptr alcoolemie?
-
postat de Gigel
Luni, 22 Mai 2023 18:14
5.13.165.***
Link la comentariu
00
Pedepsele pentru alcool la volan sunt prea mici si pentru sustragerea de la recoltarea probelor biologice indiferent ca e vorba de alcool sau droguri as baga pedeapsa maxima.