După "recolta" de șoferi prinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, raportată de Poliția Galați pentru weekend, începutul de săptămână a însemnat debutul unei noi serii de inconștienți.
Într-unul dintre cazuri, cel aflat la volan nu avea nici măcar permis de conducere. Este vorba despre un bărbat din Berești, oprit pe o stradă din localitate. Conducea un tractor fără plăcuțe de înmatriculare, această primă neregulă făcându-i pe polițiști să îi ceară actele. Omul nu prea a avut ce să prezinte la control, pentru că nu deținea carnet pentru nicio categorie de vehicule. În schimb, testarea cu aparatul etilotest, efectuată întrucât emana un miros persistent de băutură, a scos la iveală şi alte "merite". Avea o alcoolemie de 0,89 la mie în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice. El este acum cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Doar pentru conducere sub influența alcoolului este anchetat și un gălățean, tras pe dreapta pe bulevardul Milcov de un echipaj de la Circulație. Testarea șoferului a scos la iveală o alcoolemie în aerul expirat de 0,46 la mie, valoarea reală urmând a fi stabilită în urma analizelor de sânge.
Pentru conducere sub influența drogurilor sau a alcoolului, legea prevede în prezent o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani. O condamnare pentru aceste fapte atrage și anularea permisului.
Nu există zi fără șoferi beți în trafic Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Votul care ne trimite la peluză Unde sunt amplasate astăzi radarele Cod portocaliu de inundații în Galați. Mai multe localități sunt în pericol Incendiu puternic în apropierea graniței Republicii Moldova cu România Premierul Marcel Ciolacu și-a depus mandatul. Cine ar putea fi desemnat prim-ministru3 comentarii
-
postat de Ion
Miercuri, 30 August 2023 08:11
82.79.117.***
Link la comentariu
00
Daca ar face controlale 24/24, 7/7, poate s-ar vedea rezultate. Prin "controale" de cateva zile si numai pe drumurile principale, evitand drumuile secundare si cele de prin cartiere/ localitati, nu rezolva efectiv nimic.
-
postat de Luati-o mai bine -per pedes ..
Miercuri, 30 August 2023 04:19
108.245.201.***
Link la comentariu
00
Bautura e buna dar sa te tii de ea ....Hai noroc si sa traiesti si de politie sa ma feresti ...
La voi acolo e si vanatoare pe fata , oricum va opresc aia din orice motiv ,abuz pe fata ... -
postat de Nu mai luați șpăgi polițiștilor
Marți, 29 August 2023 21:32
51.179.36.***
Link la comentariu
00
Hei-rup stupid de pr al poluției române sa arate chipurile ca își fac treaba. Faceți și ziua fără șpăgi în poliție. Când vom vedea o așa zi?