(!) când am ajuns, eu nu veneam de undeva -
mai altfel spus, cred că veneam de nicăieri
şi întrebam: eu sunt ceva? sunt alt ceva?
şi (te)-auzeam frumos: eşti omul fără ieri (!)
(!) eu cred acuma că atunci nici nu veneam -
eram aici (din totdeauna) un ascuns,
să fiu hrănire la candori, s-arunc pe geam
cu tot ce ştiu şi ce nu ştiu din ne/pătruns (!)
(!) s-arunc de-afară în lăuntru... să arunc
şi din lăuntru în afară... şi să-mi spui
că vrei şi tu, că poţi şi tu (mult şi-ndelung)
trăi-ntr-o clipă tot eternul scump, haihui (!)
(!) şi amândoi să dăm la vreme (pe rotund)
cât mai curat din tot ce-avem de nicăieri,
să spun că eşti, iar tu să spui aşa cum sunt
(de-a pururi) omul fără mâine, fără ieri (!)
OMUL FĂRĂ IERI (nimic nou despre mâine) Scris de Ion Zimbru


Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: