Îmi pare rău că n-am putut să vin 
 şi eu la împărţirea Veşniciei,
 măcar sub greutatea lui Amin
 să simt suflarea Morţii cât de vie-i...
 să-mi pară foarte greu de suportat
 această Viaţă lungă şi amară, 
 să mi se pară că am fost uitat
 Aici, că-s blestemat să mi se pară!
 Nu mai pot crede Altfel, e târziu - 
 cred doar că Dumnezeu e într-o doară!
 Nu cred că-i drept să fiu îndepărtat 
 de ceastă sfântă/crudă Ne/Dreptate,
 să mi se strige că sunt condamnat
 la Viaţă fără capăt... nu se poate
 să mi se dea lehamite în dar,
 în loc să mi se dea De/Săvârşire
 de clarobscur, să (nu) mai am habar
 ce (nu) înseamnă Pace şi Iubire!
 Îmi pare rău că n-am să pot veni 
 şi eu când s-o-mpărţi Ne/Mărginire!
LEHAMITE (mic... tratat de urât) Scris de Ion Zimbru
		
		  
	
					