Te rog foarte frumos,
du-te acolo, în mijlocul nopţii din mijlocul pădurii
din mijlocul copilăriei
şi vezi cum se aude cântecul în oul de privighetoare,
şi vezi cum se aude blândeţea cuvântului
în pântece de lupoaică şi de căprioară,
şi vezi cum se aude trecerea înaltă a sângelui
prin copacii cu freamăt şi linişte şi cuibare!
Te rog foarte frumos,
du-te acolo, unde ţi-am spus în cuvintele dinaintea
cestor cuvinte, du-te chiar acuma,
nu mai e loc şi nu mai e timp pentru nici o aşteptare,
pentru nimica nu mai e timp şi loc,
fiindcă aici dragostea-i un automat şi o automată,
un fel de lucru mecanic util şi consumat,
iar nepăsarea-i o criminală triumfătoare!
DU-TE ACOLO! (te rog foarte frumos!) Scris de Ion Zimbru
