Când nu aud şi nu mă mai aude
(în lumea asta) nimeni şi nimic...
El este, vine, tace şi-mi ascute
şi vis şi gând la sare şi covrig...
şi când nu vezi şi când nu te mai vede
nimic şi nimeni (pe pământul plin
cu goluri) El îţi umple (pe-ndelete)
şi vis şi gând cu peşte şi cu vin!
Tulburător...(cred că-ţi aduci aminte,
eram abia o ţâncă şi un ţânc)...
dansau sălbatic flăcări pe morminte,
dar nu plângeam, fiindcă în adânc
de vis şi de real păzea Înaltul...
(adică El de-atunci şi de acum)...
făcea frumos şi recele şi caldul,
şi-o Cale dreaptă-n fiecare drum!
Răscolitor, după aceea...iată:
nici vis, nici gând, nici găuri la covrig...
şi (totuşi) Cineva fără răsplată
vrea iar să facă Totul din Nimic:
El este...(şi aproape şi departe)...
când cred ce spui, dar şi când crezi ce spun:
Numărătorul nostru fără moarte
şi sfântul nostru Numitor comun!
O ţâncă şi un ţânc (şi nişte găuri de covrig) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
