Ce frumoasă-i nedreptatea/ cărăruilor prin grâu
când săgeţile cu pene/ vântură văz/duh de Mai,
când cicoarea strigă macii/ somnoroşi, la vorbă-n şoaptă,
când ies cântecuri din ouă,/ când plecarea intră-n cai!...
Cea plecare fără şauă,/ cea plecare fără frâu,
fără timp, fără nuiauă,/ fără ţintă, fără loc...
cea plecare-n dorul lelei,/ printre volburi, să te-adoarmă,
şi să te sfărâme-n braţe/ răsărita lui Van Gogh!
Doar cu traista-n băţ, şi-n traistă/ doar cu taine şi porunci,
doar cu moara-n gând, şi-n moară/ doar o piatră nestemată,
care macină întruna/ doar seminţe de iluzii,
să ajungă lumii toate:/ lumea asta şi cealaltă!...
Doar aşa se-ntâmplă timpul/ fără margini, doar aşa
e frumoasă nedreptatea/ cestor cărărui, pe care
umblă cântecuri cu pene,/ umblă vremea, umblă moara
cu seminţe nestemate,/ pururea devastatoare!
Cântecuri cu pene şi seminţe de iluzii (despre răsărita lui Van Gogh) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
