Uite-te cum fulgeră încoace o rază de lună...
şi el caută la ceruri, şi zice că-i bună,
se uită la mânz, şi se uită la rază,
şi paşte o iarbă încet... şi nechează!...
El, domnul uitat al istoriei noastre,
cuvânt patruped cu globule albastre...
şi nechează în şoaptă, nechează într-însul,
nu care cumva să se sperie mânzul!
El, sclav al răbdării... dar şi nobil din fire,
şi martor al celor ce plâng din iubire...
uite cum coboară-n potcoave şi fuge în sine,
nu vrea... nu mai vrea să se uite la mine!
Uită-te cum fulgeră încolo o rază de lună...
şi el caută la ceruri şi începe să-mi spună:
stăpâne, ce rău ţi-am făcut în viaţa aceasta,
de dai cu ciomagul şi-mi sângeră ţeasta,
şi-mi crapă spinarea, şi ochii îmi crapă?
vrei să mă vâri în pământuri degrabă,
dar mai lasă-mă oleacă sub lună, sub soare,
măcar până văd cum stă mânzu-n picioare!
Ciomagul incult mai loveşte o dată...
cerul se face grădină şi se face ogradă,
calul coboară-n potcoave şi fuge în sine...
şi nu mai vrea de-a pururi să se uite la mine!
Un cal (despre oameni) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
