Să ne ajungă până sus (basorelief)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "Ziua în care mi-am vândut cărţile
         seamănă cu statuia tatei dezvelită pe rug"
                                                              (anonim)
 
scriu despre tine...scriu pe ţărna din grădina
cu păsări calde, fluturi mulţi şi greieri sfinţi,
în care mama frământa mereu lumina
şi-o descânta şi ne-o dădea să fim cuminţi!
 
şi scriu pe ţărna de pe drumul dus de tata...
şi-ntors şi dus, şi-ntors şi dus, şi-ntors şi dus...
şi îndreptat cu ochi albaştri, cu lopata...
şi ni-l dădea să ne ajungă până sus!
 
cu ochii plini de întuneric şi departe
s-au dus încolo...mai încolo...amândoi...
s-au dus în basme...şi-n legendă...ca la carte...
unde au timp...şi au şi loc...şi înapoi!
 
scriu despre tine...scriu pe ţărna din ograda
în care stă şi-aşteaptă ultimul şotron...
hai să-l trezim şi să-l jucăm pe tot...şi gata!...
natură moartă cu gorgoaze şi Ion!

Citit 8100 ori Ultima modificare Joi, 18 Decembrie 2014 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.