Hai la sălciile noastre
umplute cu păsări până la cer,
să scriem poezii de dragoste
până când se usucă şi pier
toate păsările şi frunzele
sub care am citit multe poezii
când mă fluierau cuvintele
şi-mi spuneau c-ai să vii!
Acestea sunt sălciile acelea
plângătoare până
la stelele multe şi căzătoare-n
singura şi ultima fântână,
noaptea, când nimeni
nu vine să scoată nişte apă
şi lasă adâncimile să se aline
şi iar şi iar să înceapă
o poveste de dragoste
până la cer, până după de cer,
cu toate sălciile noastre
până când se usucă şi pier!
