Românii, campioni în privinţa consumului de zahăr

Românii, campioni în privinţa consumului de zahăr
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Românii se află în topul celor mai mari consumatori de zahăr din întreaga Europă, cu o medie de 30 de kilograme pe an, de două ori mai mult decât media Uniunii Europene. Zahărul nu este prezent doar în dulciuri sau în sucuri, ci şi în pâine, în ketchup, în muştar, în berea cu fructe sau în iaurt.

"Dacă un copil a băut o dată suc, nu e o problemă atât de mare. Problema e legată de aportul mare de calorii şi de zaharuri. Printre efectele negative se numără cariile dentare şi, cu timpul, creşterea în greutate. Este vorba de un cumul de zahăr. De aceea, este important să ne uităm pe etichetă", explică Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons.

Ascuns sub forma altor denumiri

În realitate, însă, există zeci de denumiri sub forma cărora zahărul se găseşte în produsele din comerţ: dextroză, maltoză, fructoză, lactoză, nectar de agave sunt doar câteva dintre acestea. "Sucurile cu îndulcitor sunt, într-adevăr, mai dezechilibrate. Mult zahar se găseşte şi în alte produse, însă depinde în ce cantitate este mâncat. Cert este că supraponderea este dată de un cumul de factori. Spre exemplu, un pahar de suc acidulat poate favoriza, în timp, creşterea în greutate", afirmă şi medicul Corina Zugravu, specialist în alimentaţie publică, conform "Adevărul".

Nelipsit din alimentaţia românilor

Statisticile europene arată că dacă un român mănâncă 30 de kilograme de zahăr anual, restul europenilor sunt mai ponderaţi, consumul mediu de zahăr fiind de 16 kilograme pe an. Iar tendinţa la noi a apărut odată cu globalizarea şi cu apariţia pe rafturile din magazine a unor produse îmbuibate cu coloranţi.

Zahărul a fost un aliment nelipsit din alimentaţia românilor în decursul anului 2016, cel în care s-a făcut raportarea. Ce i-a îngrijorat pe medici a fost faptul că, în urmă cu doi ani, românii au mâncat cu 21 la sută mai mult zahăr decât în 2015, ceea ce s-a tradus într-un număr mare de internări în spital pentru probleme cardiace şi crize de diabet.

Alimentele cu cel mai mare conţinut de zahăr

Medicii susţin, totuşi, că alimentele în a căror compoziţie intră zahărul rafinat sunt mai periculoase decât cele cu conţinut de zahăr natural. Spre exemplu, într-o conservă de ananas sau într-un borcan de compot de vişine sunt 45 de grame de zahăr. În ceea ce priveşte băuturile energizante sau cele dulci şi carbogazoase, acestea conţin între 50 şi 125 de grame de zahăr. Fructele uscate, produsele de patiserie, iaurtul cu fructe, stafidele glazurate precum şi batoanele cu cereale se numără printre alimentele care conţin zahăr în exces.

Citit 1812 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2018 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.