Transferul rezidenţilor între centrele universitare, în dezbatere

Transferul rezidenţilor între centrele universitare, în dezbatere
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Conform unui proiect de ordin pus în dezbatere publică, Ministerul Sănătăţii (MS) propune, de la 1 ianuarie 2019, o serie de modificări aplicabile detaşării şi transferului medicilor rezidenţi între centrele universitare. Autorităţile îşi justifică măsură prin faptul că se urmăreşte astfel reducerea efectelor migraţiei rezidenţilor.

"Propunem ca, începând cu data de 1 ianuarie 2019, detaşările rezidenţilor să se efectueze cu prezentarea acordului coordonatorilor sau directorilor de program de rezidenţiat din centrul universitar de pregătire, respectiv, acordul coordonatorilor sau directorilor de program din centrul în care urmează să se detaşeze, împreună cu acordul rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul universitar de pregătire, respectiv, acordul rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul în care urmează să se detaşeze, precum şi avizul unităţii de încadrare a rezidentului", se arată în proiectul publicat pe site-ul MS.

În ceea ce priveşte schimbarea centrului universitar de pregătire, propunerile se referă la aprobarea acestora doar pentru cazul în care solicitarea survine ca urmare a unei situaţii apărute după dobândirea calităţii de rezident, în condiţiile prezentării avizelor rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul universitar de pregătire, respectiv, al rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul în care se doreşte transferul, împreună cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi al unui coordonator de program, respectiv director de program în specialitatea în care este confirmat, din ambele centre universitare implicate în transfer. Schimbarea centrului universitar de pregătire confirmat prin ordin se aprobă de către Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, mai prevede actul normativ.

Conform legislaţiei în domeniu, candidaţii admişi la concursul naţional de rezidenţiat sunt repartizaţi de către Ministerul Sănătăţii, pe baza propriilor opţiuni, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la concurs, pentru efectuarea stagiilor de pregătire în centre universitare sau în unităţi sanitare acreditate, în funcţie de capacităţile de pregătire ale unităţilor sanitare în care se desfăşoară pregătirea, unităţi care vor rămâne de îndrumare metodologică pe toată perioada efectuării rezidenţiatului.

Proiectul de ordin se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii până pe 17 ianuarie 2019. Observaţiile şi propunerile privind proiectul se pot face în termen de zece zile de la data introducerii pe site a textului actului normativ.

Citit 2445 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Decembrie 2018 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.