Avertisment: ”Boala sărăciei” ar putea ucide milioane de copii

Avertisment: ”Boala sărăciei” ar putea ucide milioane de copii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproape 11 milioane de copii ar putea muri din cauza pneumoniei, până în anul 2030, potrivit publicaţiei "The Telegraph". Cei mai expuşi riscului trăiesc în sărăcie, la marginea oraşelor. O analiză a organizaţiei Salvaţi Copiii şi a Universității Johns Hopkins din Statele Unite a descoperit că aproximativ 10,8 milioane de copii ar putea cădea victime ale pneumoniei, în următorii doisprezece ani.

Cel puţin o treime - aproximativ patru milioane - dintre aceste decese ar putea fi evitate prin îmbunătăţirea tratamentelor şi a alimentaţiei, potrivit estimărilor efectuate cu ajutorul "Lives Saved Tool", instrument dezvoltat de o echipă de la Johns Hopkins. Pneumonia este o "boală a sărăciei", iar "copiii subnutriţi care trăiesc în mahalalele urbane sunt cei mai expuşi riscului", a declarat Kevin Watkins, director executiv al Salvaţi Copiii, citat de agerpres.ro.

În prezent, pneumonia ucide mai mulţi copii cu vârste sub cinci ani decât orice altă boală infecţioasă (inclusiv pojarul, malaria şi diareea) - aproape un milion de decese fiind înregistrate în fiecare an. Boala afectează plămânii, care devin inflamaţi şi sunt inundaţi de lichid, şi este provocată de o infecţie bacteriană, de virusuri sau de paraziţi. În ţările dezvoltate sunt afectate cu preponderenţă persoanele vârstnice.

Citit 1078 ori Ultima modificare Luni, 10 Decembrie 2018 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.