Ministerul Sănătăţii extinde programul de tromboliză intravenoasă

Ministerul Sănătăţii extinde programul de tromboliză intravenoasă
Tromboliza intravenoasă presupune tratamentul potenţial salvator pentru pacienţii cu AVC
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Sănătăţii extinde la nivel naţional programul de tromboliză intravenoasă, potrivit unui proiect de ordin lansat în dezbatere publică. Proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului 450/08.04.2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut se află în prezent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, secţiunea Transparenţă decizională.

Potrivit unui comunicat de presă, începând cu anul 2015, zece spitale din România au derulat programul-pilot al acţiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut. Documentul lansat în dezbatere creează premisele pentru a extinde acest program la nivel naţional. "Programul şi-a dovedit eficienţa, mulţi pacienţi care au beneficiat de tratament intervenţional în caz de AVC fiind recuperaţi. Din această cauză, împreună cu specialiştii am decis extinderea acestuia la nivel naţional. Tratamentul acut farmacologic şi intervenţional reprezintă principalul mijloc de reducere a dizabilităţii importante asociate accidentului vascular cerebral", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.

În acest an, un grup de lucru extins, format din reprezentanţii comisiilor de specialitate neurologică şi medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii, a analizat rezultatele şi a evaluat oportunitatea extinderii acţiunii prioritare în tratamentul accidentului intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut la nivelul întregii ţări, relevă documentul citat.

De asemenea, în prima lună a anului 2019 se va încheia evaluarea a 38 de spitale judeţene din întreaga ţară în vederea extinderii listei unităţilor care vor putea derula programul. Ministerul Sănătăţii menţionează că lucrează şi la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut.

Protocolul se bazează pe ghidurile în vigoare şi conţine informaţii utile pentru organizarea traseului pacientului suspect de AVC, precum şi procedura de selecţie a pacienţilor eligibili pentru tratament intervenţional acut. "Prin aceste măsuri dorim să standardizăm şi să uniformizăm practica clinică la nivel naţional, pentru ca toţi pacienţii care suferă un accident vascular cerebral să beneficieze de şanse egale indiferent de judeţul în care se află", a mai declarat ministrul Sorina Pintea.

Conform sursei citate, prin aceste măsuri, dar şi prin educarea publicului pentru a recunoaşte rapid semnele unui AVC, cât şi prin antrenarea echipajelor de intervenţie pentru gestionarea eficientă a pacientului cu AVC în fereastra de tromboliză, Ministerul Sănătăţii preconizează că rata pacienţilor care vor beneficia de tratament intervenţional să crească.

Citit 1611 ori Ultima modificare Joi, 13 Decembrie 2018 00:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.