Cât de dispuşi sunt medicii români să revină în ţară

Cât de dispuşi sunt medicii români să revină în ţară
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

După ani de exod al medicilor români, pe care Anglia îi smulge şi de care România duce lipsă acută, sistemul spitalicesc român speră să reţină personalul din domeniul sănătăţii în ţară, din cauza Brexitului, scrie agenţia France Presse (AFP).

”Am crezut că sunt mai util în România”, spune Horaţiu Ioani, în vârstă de 37 de ani, care nu a aşteptat o eventuală ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) pentru a-şi face valizele. În Anglia, acest neurochirurg pasionat avea ”impresia de plafonare, că face tot timpul acelaşi lucru”, declară el pentru AFP. Întors în România de doi ani, el efectuează una după alta intervenţii delicate la Spitalul Colentina din Bucureşti şi dă asigurări că, între tinerii săi colegi, ”discuţiile despre o plecare sunt mult mai puţin frecvente decât înainte”.

Este nevoie, însă, de mai mult, pentru a răsturna această tendinţă, după un deceniu de hemoragie demografică a personalului român din domeniul sănătăţii, iar Cătălina Bamford, o studentă în Medicină la Bucureşti, constată, de asemenea, că ”mulţi oameni din generaţia mea au decis să revină în România”, întrevăzând semne ale unei îmbunătăţiri în saloanele medicale. De la aderarea României la UE, în ianuarie 2017, peste 14.000 de practicieni au părăsit ţara pentru a se instala în restul Europei, atraşi de salarii, condiţii de viaţă şi de practicare a medicinei mai bune.

Deşertificare medicală

Alături de Franţa, Marea Britanie este una dintre ţările cele mai dorite. Aproximativ 4.500 de practicieni români îşi exercită profesia în aceste două ţări, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean. Brusc, fosta ţară comunistă cu infrastructuri spitaliceşti îmbătrânite, se confruntă cu una dintre cele mai slabe densităţi medicale din UE - aproximativ 58.000 de clinicieni la 19 milioane de locuitori. Şi mai gravă este ”repartizarea inechitabilă”, care ridică o problemă - dacă aproximativ 35.000 de medici practică la Bucureşti şi în alte şase mari oraşe, teritorii întregi din ţară sunt private aproape în întregime de acces la îngrijiri de sănătate, deplânge Borcean.

Pe de altă parte, sunt şi medici hotărâţi să rămână în continuare în Anglia şi după Brexit.” Brexitul nu mă va afecta”, dă asigurări Andrada Golumbeanu, psihiatru la Bradford, în nordul Angliei. Psihiatrul este convins că autorităţile britanice, care se confruntă deja cu o gravă penurie de medici în sistemul sănătăţii publice (NHS), în care aproape 100.000 de posturi sunt vacante, vor face ceea ce este necesar pentru a-i păstra pe practicieni în Regatul Unit, în cazul unui divorţ cu UE. Motivaţiile medicilor români care pleacă în străinătate sunt multiple, relevă preşedintele Colegiului Medicilor. Există criterii necuantificabile, precum ”respectul societăţii faţă de profesie”, însă remuneraţia continuă să joace un rol important.

Citit 801 ori Ultima modificare Duminică, 21 Iulie 2019 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.