Gheara-mâţei ţine infecţiile la distanţă

Gheara-mâţei ţine infecţiile la distanţă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Plantă culeasă tocmai din pădurile tropicale, gheara-mâţei sau gheara-pisicii a fost folosită pentru prima dată la începutul anilor ’80, la tratarea unor răni deschise, acţionând ca un cicatrizant şi antibacterian puternic.

În timp, s-a demonstrat că planta este foarte bună şi în cazul afecţiunilor colonului, conjunctivitei, astmului, artritei şi infamaţiilor ori chiar a fibroamelor şi tumorilor. Planta se cultivă şi în România, iar produsele se găsesc în magazinele cu plante medicinale şi pot fi administrate numai la recomandarea medicului.

O cantitate mică de pulbere de gheara-mâţei (2-4 grame) poate ajuta la eliberarea sinusurilor, precum şi infecţiile de gât şi urechi în 48-72 de ore, iar picăturile de ceai puse în ochi de două-trei ori pe zi ajută în cazul conjunctivitelor. În caz de sinuzită, poţi prepara un decoct dintr-o linguriţă de rădăcina sau coaja plantei pe care o fierbi în 500 de mililitri de apă, timp de 20-30 de minute. Lichidul rezultat îl bei pe parcursul întregii zile.

Un studiu efectuat de cercetătorii americani a demonstrat beneficiile plantei în cazul osteoartritei. În cadrul cercetării, 45 de pacienţi care sufereau de această afecţiune au fost monitorizaţi patru săptămâni, iar cei cărora le-a fost administrată gheara-mâţei, la numai o săptămână, au simţit ameliorări ale durerilor asociate cu această boală. Cel mai bun remediu este tratamentul cu pulbere de gheara-mâţei, aceasta calmând durerile. Fiind un puternic antiinflamator, remediul cu gheara-mâţei  poate ajuta la păstrarea cartilajului sănătos.

Citit 1414 ori Ultima modificare Joi, 01 August 2019 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.