Efectele nocive ale sucurilor, confirmate de un studiu amplu

Efectele nocive ale sucurilor, confirmate de un studiu amplu
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Consumul zilnic a două sau mai multe pahare de băuturi îndulcite cu zahăr sau cu alţi îndulcitori artificiali este corelată cu un risc ridicat de deces. Aceasta este concluzia celui mai amplu studiu realizat pe tema efectelor negative ale băuturilor carbogazoase asupra organismului.

Peste 450.000 de persoane, din zece ţări europene, pe o perioadă de opt ani de zile, au luat parte la acest studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (JAMA) şi citat de medicalnewstoday.com. Astfel, specialiştii din cadrul Agenţiei Internaţionale de Studiu asupra Cancerului din Lyon, Franţa, au colectat informaţii de la cei 451.743 de participanţi între anii 1992-2000, analizând statistic informaţiile după alţi 16 ani, perioadă în care 41,693 dintre persoanele care au luat parte la cercetare au decedat. Potrivit concluziilor specialiştilor, două sau mai multe pahare de suc îndulcit băute zilnic sunt asociate cu decesul cauzat de afecţiuni cardiovasculare, iar unu sau mai multe pahare de suc zilnic sunt corelate cu decesul cauzat de afecţiuni digestive. Cercetătorii susţin însă că nu au identificat nicio corelaţie între consumul de băuturi carbogazoase şi decesele provocate de cancer.

Un pahar de suc pe lună, cantitatea sigură

Potrivit oamenilor de ştiinţă, cantitatea de suc ce ar putea fi băută fără riscul unor afecţiuni severe este de un pahar pe lună. „În acest studiu, consumul ridicat de băuturi îndulcite cu zahăr sau cu alţi îndulcitori artificiali a fost asociată cu riscuri ridicate de deces din toate cauzele. Corelaţii au fost observate şi între consumul de băuturile îndulcite cu zahăr şi decesele cauzate de afecţiuni digestive precum şi între consumul de băuturi îndulcite cu îndulcitori artificiali şi decesele cauzate de afecţiuni cardiovasculare”, arată autorii în concluzia studiului.

Cele mai multe băuturi răcoritoare de pe piaţă conţin suc de fructe în proporţie de 5 - 30 la sută. Au în rest apă, coloranţi artificiali, acidifianţi şi îndulcitori - zahăr sau produse de sinteză. Lăsând la o parte E-urile conţinute de aceste produse, zahărul pe care sucurile îl conţin din plin duce la creşterea în greutate şi la mărirea riscului de apariţie a unor boli metabolice dintre care cea care pune cele mai multe probleme este diabetul zaharat de tip 2.

Citit 1617 ori Ultima modificare Luni, 23 Septembrie 2019 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.