Bani pentru dotarea spitalelor din subordinea Primăriei Galați

Bani pentru dotarea spitalelor din subordinea Primăriei Galați
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Peste 5 milioane de lei au fost alocate în ultima perioadă, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, pentru achiziţia materialelor și a aparatelor necesare spitalelor, în lupta împotriva coronavirusului. Este vorba despre 14 ventilatoare pentru intubarea pacienților în stare gravă şi o linie PCR-RT pentru depistarea coronavirusului, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, şi de containere și echipamente pentru triaj la Spitalul "Buna Vestire", dar şi de materiale sanitare.

"Dintre aceste 14 ventilatoare, zece pot fi folosite şi la adulţi, iar patru sunt optimizate pentru a fi folosite strict pentru cei mici. Sper să reuşim să achiziţionăm un sistem de termoscanare pentru fiecare spital în parte. Aceste camere vor avea capacitarea de a măsura în timp real temperatura corporală a tuturor celor aflaţi în raza de acţiune, putând fi identificaţi mult mai uşor cei susceptibili de a fi fost infectaţi cu coronavirus", a spus primarul.

Iată ce afirmă edilul-şef în ceea ce priveşte stocurile de materiale de protecție din spitalele gălățene subordonate Primăriei: "Deocamdată, suntem bine, dar sper din tot sufletul ca guvernații să găsească o soluție atât administrativă cât și medicală pentru a da drumul mașinilor blocate la vamă cu produse atât de necesare, pentru că încet-încet ne ducem către zona roșie. Facem tot ce ne stă în putință pentru ca aceste bunuri să nu lipsească niciunui spital, nu doar celor din subordinea Primăriei".

Citit 1659 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2020 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.