”Nu suntem eroi, suntem oameni”

”Nu suntem eroi, suntem oameni”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Moment de reculegere la serviciile de Ambulanţă din întreaga ţară pentru asistentul din Suceava, care a decedat din cauza coronavirusului, acesta fiind primul deces printre cadrele medicale. Iniţiativa, care i-a aparţinut Federaţiei Sindicale "Ambulanţa", a fost preluată şi de angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, unde, miercuri, la ora 12,00, a fost ţinut un moment de reculegere.

"Ne pare foarte rău pentru un coleg, ne pare rău pentru familie şi ne pare rău pentru familia numită ambulanţă, noi suntem uniţi şi suferim unul pentru celălalt. Mergem în continuare, nu suntem eroi, suntem nişte oameni care îşi fac datoria şi ne este teamă pentru că suntem, în primul rând, oameni", ne-a declarat Geta Bejenaru, asistentă în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

"Suntem un pic cam speriaţi de momentul acesta, dar sperăm să ducem lucrurile către bine. Îmi este cam teamă, dar totuşi datoria este datorie. Nu m-am gândit nici un moment să renunţ la această meserie", a mărturisit Virgil Bucur, ambulanţier la SAJ Galaţi.

Asistenţii şi ambulanţierii gălăţeni sunt, cum de altfel este normal, speriaţi de ceea ce i s-a întâmplat colegului lor de la Suceava, dar rămân în linia întâi a luptei împotriva temutului virus şi pentru a salva vieţile oamenilor.

Citit 1432 ori Ultima modificare Vineri, 10 Aprilie 2020 20:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.