Medicii de familie nu vor mai plăti impozit pe clădire

Medicii de familie nu vor mai plăti impozit pe clădire
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care cabinetele de medicină de familie sunt scutite de la plata impozitului pe clădirea în care își desfășoară activitatea. În acest mod, reglementarea din Codul Fiscal revine la forma anterioară anului 2015. Medicii de familie gălățeni salută această decizie, spunând că se repară, astfel, o ”nedreptate”, deși problema de fond rămâne.

Până în 2015, cabinetele medicilor de familie erau scutite de la plata impozitului pe clădire. De aceeași măsură beneficiau și unitățile sanitare publice, cum ar fi spitalele de stat. Odată cu modificarea Codului Fiscal, măsură care a avut loc în urmă cu cinci ani, guvernanții au eliminat această facilitate în cazul medicilor de familie. Prin proiectul de lege inițiat de un grup de nouă deputați liberali și promulgat, zilele trecute, de Klaus Iohannis, medicii de familie vor beneficia din nou, după publicarea textului legii în Monitorul Oficial, de această scutire.

O corecție necesară

Dr. Cătălin Pleșea-Condratovici este președintele Asociației medicilor de familie din Galați. Specialistul explică de ce această măsură vine să corecteze o inechitate care dura deja de mai mulți ani.

”Scutirea de taxa/ impozitul pe clădire repară o nedreptate, clarificând prevederile codului fiscal prin menționarea explicită a cabinetelor de medicină de familie la categoriile exceptate. Aceasta corecţie a fost necesară pentru că, în practică, au existat situații în care scutirea nu se aplica unitar. La presiunea Curții de Conturi, primăriile au solicitat plata acestei taxe şi inclusiv în instanța de judecată s-au dat hotărâri diferite pentru aceeași speță. Cabinetele (medicilor de familie – n.r.) sunt, în imensa majoritate a cazurilor, proprietatea primăriilor sau a consiliilor judeţene, iar medicii de familie plătesc chirii. Până aici, totul normal. Dar, pe lângă chirie, codul fiscal prevedea şi impozit/ taxă pe clădire, care pica tot pe umerii medicului de familie, de parcă el ar fi proprietarul. Deci, medicul de familie ajunge să plătească drept chiriaş şi proprietar, în acelaşi timp”, precizează, pentru ”Viața liberă”, dr. Cătălin Pleșea-Condratovici.

”Medicina de familie, domeniu de utilitate publică”

”Problema de fond rămâne”, adaugă însă medicul, care mai spune și că, ”în mod normal, medicii de familie ar trebui să fie proprietarii clădirilor cabinetelor. Medicina de familie a fost privatizată forţat, în anii ’90, iar clădirile cabinetelor medicale, care aparţineau Ministerului Sănătăţii, au fost trecute în proprietatea autorităţilor locale, pentru a fi vândute medicilor, iniţial la un preţ preferenţial, apoi, printr-o altă modificare legislativă, la prețul pieţei. Din păcate, acest  lucru nu s-a finalizat decât în foarte puţine cazuri, medicii de familie trebuind să plătească în continuare redevenţe, chirii la preţul pieţii, fără a se ţine cont de faptul că medicina de familie este un domeniu de utilitate publică”.

Citit 2393 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.