Protest la Ambulanță

Protest la Ambulanță

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
3 comentarii

Mai mulți angajați ai Ambulanței Galați au organizat miercuri, între orele 10,00 și 12,00, o manifestație în curtea sediului central al instituției. Protestatarii acuză deciziile incorecte luate de autorități, precum și indiferența manifestată de factorii de decizie prin amânarea proiectelor care ar avea un impact pozitiv asupra personalului și a modului de organizare a serviciilor de ambulanță. Acțiuni similare au avut loc în toată țara, aceasta fiind o primă etapă din calendarul protestelor.

Îmbrăcați în echipament de muncă sau în combinezoane și purtând măști de protecție, angajații Ambulanței Galați au afișat pancarte cu mesajul ”Sindicatul Ambulanța Galați”, în timp ce pe piept aveau lipite foi A4 cu textele ”Protest național” și ”Eu protestez”. De asemenea, toate mașinile de ambulanță au afișat sloganul ”Protest național”, în față dreapta jos, pe parbriz, și în spate, pe geamul din ușa de pe partea stângă.
Sindicaliștii acuză toți factorii de decizie, de la Președinție, la Parlament și Guvern, de faptul că nu au răspuns adreselor înaintate oficial de o federație partener social(Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România – n.r.) , și că amână o serie de proiecte legislative specifice serviciilor de ambulanță.
Protestatarii spun că forma finală a Proiectului de lege nr. 257/2020 nu cuprinde propunerile făcute de ei, deși acest act normativ era ”ultima speranţă a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaţilor pentru personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a desfăşurat activitatea în teren în perioada stării de urgenţă şi nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbiţat de actualul Guvern şi de Preşedintele României”.
Potrivit sindicaliștilor, Proiectul de lege nr. 355/2015, privind statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă, este blocat, din 2016, la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.
O altă nemulțumire majoră vizează salarizarea personalului din serviciile de ambulanță. Sindicaliștii cer o majorare a veniturilor, mai ales că, în privința asistenților medicali, dar nu numai, sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat.

Citit 1027 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2020 00:26

3 comentarii

  • postat de vremmmmm Joi, 09 Iulie 2020 20:31 90.95.144.*** Link la comentariu
    0
    0

    stiti cum e cu copilul care nu plinge nu primeste tita, nu? acum e un sistem smecher format de copii care oricit de satuli sint au angajat niste urlatori platiti ca sa primeasca toti tita. adica de ce sa tipam toti de foame chiar daca avem burtile pline cind putem sa angajam unii specializati in asta si sa-i platim . .... asta-i sistemul de sindicate din sanatate, invatamint, ....sint profesionisti sindicali care asta e meseria lor, sa le aduca bani celor ce-i angajeaza pe bani grei. din cind in cind se face aia cu santajul, inghetam anul, ne dam demisia.....salariile pe sistemul asta de santaj au ajuns mari dar trebuie ca acei platiti sa urle sa traiasca in continuare asa ca organizeaza periodic actiuni de revolta "spontana" a unor angajati bugetari pentru ca altfel nu si-ar mai avea rostul acolo. traiasca revolta burtilor pline.......

    Raportează
  • postat de Ionut Joi, 11 Iunie 2020 08:55 5.13.183.*** Link la comentariu
    0
    6

    De ce nu ne spun si cat castiga ? Majoritatea oamenilor care muncesc 10 ore/zi cu salariul minim pe economie iau in 4 -5 luni cat castiga ei acum. Totusi cam mari diferentele de salarizare intre anumite categorii , printre care si Ambulanta si "prapaditii" care au ghinionul sa nu fie organizati si vocali.

    Raportează
  • postat de paloma Joi, 11 Iunie 2020 01:17 5.13.175.*** Link la comentariu
    0
    7

    De ce nu spuneti si ce vor !!! 500 eu sporuri de periculozitate !!! Sunt multi care n-au nici salarii nici pensii la valoarea asta !!!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.