Cât de sigure sunt spitalele gălățene în cazul unui incendiu
Foto: Marian Calestru

Cât de sigure sunt spitalele gălățene în cazul unui incendiu
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Tragediile care au avut loc în spitale, în ultimele luni, arată adevărata stare a sistemului sanitar autohton. Prevenirea incendiilor și intervenția în caz de incendiu în unitățile sanitare cu paturi din România sunt asigurate, de multe ori, doar în declarații. Sute de spitale funcționează, în prezent, fără autorizație de securitate la incendiu, arată controalele făcute, de-a lungul timpului, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Nici județul Galați nu este scutit de probleme, potrivit unor documente publicate de Ministerul Sănătății (MS).

Controalele făcute de IGSU, în luna noiembrie a anului trecut, după tragedia din secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, arată, printre altele, că trei secții ATI din spitale gălățene funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Este vorba despre Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan” și Spitalul Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci. Nici Spitalul de Psihiatrie Galați - unitate care nu deține secție ATI - nu are autorizație de securitate la incendiu. Alte trei clinici private nu dețin această autorizație, ca urmare a schimbării de destinație a clădirilor. Autorizația de securitate la incendiu este documentul care permite exploatarea instalațiilor și amenajărilor prevăzute de lege pentru apărare împotriva focului.

Spitalul Județean Galați, potrivit pompierilor gălățeni, ”deține aviz de securitate la incendiu emis pentru două clădiri în proces de modernizare”. Pentru ca autorizația de securitate la incendiu să poată fi obținută, lucrările de modernizare trebuie să fie finalizate şi recepționate, iar pompierii trebuie să constate că sunt îndeplinite toate cerințele necesare.

La Spitalul de Copii, situația este asemănătoare. ”Avem în execuție lucrări de modernizare, extindere și construcție, motiv pentru care încă nu deținem autorizație (de securitate la incendiu - n.red.) pe tot spitalul. Totuși, pe toate punctele-cheie, avem aviz de securitate la incendiu”, a precizat dr. Victorița Ștefănescu, managerul unității medicale.

Amenzi și avertismente

În noiembrie 2020, după incendiul de la Piatra Neamț, pompierii gălățeni au efectuat mai multe controale în secțiile ATI ale spitalelor din Galați, pentru a verifica în ce măsură sunt îndeplinite condițiile de securitate la incendiu. Concluziile acțiunilor de control nu au fost deloc favorabile, fiind depistate numeroase nereguli.

Controale au fost efectuate însă și înainte de tragedia de la Piatra Neamț. Astfel, în perioada 2019-2020, ISU Galați a constatat 114 deficiențe, puțin peste 30 fiind remediate pe parcursul verificărilor. Au fost date și amenzi, în trei situații, în valoare totală de 13.500 de lei. În alte 77 de cazuri au fost date avertismente.

În noiembrie, anul trecut, specialiştii ISU Galați au ajuns la concluzia că, în majoritatea cazurilor, au întâmpinat situaţii în care managerii spitalelor nu depuseseră eforturi pentru asigurarea condițiilor privind limitarea și propagarea focului și fumului în interiorul construcțiilor. În multe cazuri, instalaţiile de detecţie nu funcţionau sau funcţionau defectuos, sistemele de semnalizare şi avertizare a incendiilor erau în aceeaşi situaţie, la fel ca şi instalațiile de hidranți interiori şi exteriori, vitale în cazul izbucnirii unui incendiu, atât ca primă măsură de intervenţie, cât şi pentru a asigura misiunea pompierilor, în cazul unui incident de proporţii.

Citit 3969 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Februarie 2021 14:57

3 comentarii

  • postat de Simona
    Marți, 02 Februarie 2021 13:41
    81.12.149.***
    Tocmai de aceea şi pentru motivul în plus de a nu mai exista infectii nosocomiale, spitalele ar trebui CONSTRUITE de la ZERO!
    Trebuie să existe o strategie naţională de schimbare a acestora, etapizat, astfel încât în 10 ani să avem numai spitale NOI !
    2
    13
    Raportează
  • postat de Un cetatean.
    Marți, 02 Februarie 2021 13:20
    89.137.138.***
    Politicul pune cele mai multe frane in dezvoltarea Romaniei.Totul este fals si se bazeaza pe minciuni
    si prmisiuni repetate.Comparati Galatiul,cu alte orase din nord-vestul Romaniei,unde sunt realizari
    mai mari si unde s-a mai facut cate ceva !? Sunt diferente foarte mari!? Raspunde cineva? Nimeni !
    Institutiile statului,mimeaza ca isi fac datoria! Populatia,intotdeauna este sacrificata!?
    2
    16
    Raportează
  • postat de viata pe balta
    Marți, 02 Februarie 2021 09:55
    82.76.144.***
    cat de sigure sunt toate cladirile? ISU, mai mult doarme, in loc sa previna. Blocurile au iesirile secundare blocate, ISU doarme.
    2
    26
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.