Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19, inclusiv la Galați

Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19, inclusiv la Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

20 de centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi amenajate în țară, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Centrele sunt destinate imunizării populației din zonele rurale greu accesibile, însă vor contribui, totodată, și la creșterea capacității de vaccinare a populației generale, pe fluxurile deschise în centrele asigurate de minister.

Aceste centre mobile vor fi coordonate de Direcția medicală a MApN și "vor acționa, începând de săptămâna viitoare, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, care urmează a fi stabilite de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea. Personalul care va fi încadrat în aceste centre mobile (medici, asistenți medicali, registratori medicali) face parte din unități militare și instituții medicale ale MApN din București, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Pitești, Focșani, Timișoara, Constanța, Galați, Iași și Sibiu", se arată în comunicatul de presă al MApN.

Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate fie în spații puse la dispoziție de autoritățile locale, fie, în situațiile în care nu vor fi disponibile astfel de spații, în containere medicale care vor fi asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat. Transportul containerelor la locul de amplasare, dotarea acestora cu echipamente și materiale necesare procesului de vaccinare, precum și transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de instituția militară.

"De asemenea, MApN va crește, începând cu 16 aprilie, capacitatea de vaccinare și va deschide progresiv fluxuri suplimentare de vaccinare, în funcție de evoluția cererilor și de solicitările de sprijin adresate de autoritățile publice locale. Capacitatea fluxurilor de vaccinare în centrele MApN va crește, în special în cadrul unităților sanitare ale MApN în care există trei fluxuri funcționale, de la 60 de persoane pe zi, la 72 de persoane pe zi, iar în centrele de vaccinare organizate în celelalte unități militare din țară, de la 18 persoane/zi, la 60 de persoane/zi. În paralel cu vaccinarea populației generale, în centrele de vaccinare proprii ale MApN continuă și vaccinarea personalului instituției", au mai transmis reprezentanții instituției.

Ministerul Apărării Naționale asigură în prezent locuri în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în spitalele militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai instituției - peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.

Citit 2434 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Aprilie 2021 17:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.