COVID-19. Numărul gălățenilor infectați este în ușoară scădere. Restricțiile de weekend rămân în vigoare la Galați
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Numărul gălățenilor infectați este în ușoară scădere. Restricțiile de weekend rămân în vigoare la Galați
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

* Și la nivel național, pandemia pare a fi în ușor recul. Cele mai puţine infectări din ultimele 50 de zile


Aproape unul din șase gălăţeni testaţi pentru COVID-19 în weekend a fost declarat purtător al virusului, în timp ce peste 200 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declaraţi vindecaţi ca urmare a retestării şi au putut pleca acasă. Șapte pacienți aflați în stare gravă ca efect al infectării cu Sars-Cov-2 au decedat.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 835 de pacienţi testaţi într-un interval de 48 de ore, 142 au fost declaraţi purtători ai virusului. 

Duminică, 18 aprilie, au fost confirmate 82 de noi cazuri, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 26.171. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate, sâmbătă și duminică. Din nefericire, șapte bolnavi au pierdut lupta cu boala la finele săptămânii trecute, toate decesele fiind raportate sâmbătă, 17 aprilie. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 756. Tot în weekend, 227 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. Dintre aceştia, 122 au fost confirmaţi "negativi" duminică. În total, 24.155 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. 

Duminică, 18 aprilie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 365 de persoane,  924 erau în izolare la domiciliu, iar alte 336, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 122.801 teste.

Bilanț național

În România au fost raportate, duminică 18 aprilie 2021, alte 2.265 cazuri de coronavirus, în urma a 19.419 de teste, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Până la aceeași dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.124.135 de teste RT-PCR și 778.493 de teste rapide antigenice, iar în ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.677 de teste RT-PCR (6.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.391 la cerere) și 5.742 de teste rapide antigenice. Bilanțul este cel mai redus de la data de 1 martie, când au fost anunțate doar 2.096 infecții noi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate.

Astfel, de la debutul pandemiei, pe teritoriul României au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 940.792 de pacienți au fost declarați vindecați, iar, din nefericire, 26.232 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.  

În intervalul 17 aprilie (10,00) – 18 aprilie (10,00) au fost raportate 160 de decese (93 bărbați și 67 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.366. Dintre acestea, 1.475 sunt internate la ATI.

Totodată, pe teritoriul României, 52.771 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.113 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.565 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.

Restricțiile de weekend rămân în vigoare la Galați

Potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați, măsurile dispuse pentru municipiul reședință de județ (cu restricțiile aferente din week-end cu privire la circulația persoanelor și programul de lucru al operatorilor economici) se mențin până la incidență cumulată la 14 zile de infectare SARS-CoV-2 mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori, în condițiile în care duminică, 18 aprilie, aceasta era la Galați de 3,76 la mie.

Tot începând de duminică, în comuna Rediu vor fi ridicate măsurile pentru incidență la 14 zile mai mare de 7,5/1000 locuitori și vor fi aplicate cele pentru incidență mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 locuitori, similar celor existente în prezent în Galați.

Începând de luni, 19 aprilie, comuna Gohor, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, va fi în scenariul roșu al pandemiei, comuna Rădești, cu o rată de infectare cuprinsă între 1,5 și 3 la mie în cel galben, în timp ce pentru comunele Cudalbi și Liești, unde incidența la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori se vor aplica măsurile prevăzute în scenariul verde al pandemiei, cu relaxarea corespunzătoare a restricțiilor sanitare.

Citit 3387 ori Ultima modificare Marți, 20 Aprilie 2021 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.