Nu există deficit de medicamente oncologice

Nu există deficit de medicamente oncologice
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a spus, luni, că nu există, în prezent, pe piaţă, un deficit de medicamente oncologice, fiind solicitată de la Unifarm situaţia acestor stocuri. "Doamna director de la Politica Medicamentului se află în legătură cu domnul manager de la Institutul Oncologic Bucureşti, în momentul acesta în piaţă nu există un deficit de medicamente oncologice. Doamna director a cerut Unifarm situaţia stocurilor pe aceste medicamente oncologice şi a solicitat de asemenea comisiilor de oncologie necesarul pentru următoarele şase luni. Autorizaţia de nevoi speciale, nu perioada de valabilitate, este într-adevăr depăşită şi vom face împreună demersurile pentru a le reintroduce în circuit", a declarat Ioana Mihăilă, într-o conferinţă de presă.

Şefi de secţie de la Institutul Oncologic Bucureşti au adresat săptămâna trecută conducerii instituţiei o notă în care reclamă lipsa citostaticelor. Conducerea explica situaţia prin numărul mare de pacienţi preluaţi de la centre care nu au mai funcţionat din cauza pandemiei, dar şi prin politica de achiziţii greşită a fostei conduceri, dând asigurări că procedurile de negociere simplificată pentru refacerea stocurilor de medicamente sunt în derulare.

Citit 728 ori Ultima modificare Luni, 26 Aprilie 2021 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.