Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" VECERNIE (Re/dare de Samă... în Cuie)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mă uit prin vitralii şi văd adunare

de sfinte şi sfinţi în tăcere... şi parcă

(se)-aşteaptă să vină (acuş) cel mai mare

din sus şi din jos şi din lungă şi largă

smerire a firii de-aici până-n haos,

de-aici până unde nici "unde" nu este,

şi nu-i nici scădere, şi nu-i nici adaos,

şi nu se zăreşte nici "sub" şi nici "peste"!

Şi cred că începe vecernia... iată

cum gândul şi timpul şi spaţiul se-nclină,

cum totul se face-ntr-un fel, deodată...

şi toţi sunt curaţi şi sunt gata de cină!

Mă uit prin vitralii... şi ochiul mă doare

cum vocea luminii adună şi-mparte

aceeaşi (ne)vrednică/sfântă cinare

l-aceiaşi mereu ipocriţi din/spre moarte!

Încet, clarobscurul îmi şterge vederea

şi parcă îmi spune să cred înc-o dată

că astăzi începe demult învierea

şi moartea stă-n cuie mereu condamnată!

Citit 6168 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iulie 2021 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.