Pacienții cer ca toate cadrele medicale să fie vaccinate

Pacienții cer ca toate cadrele medicale să fie vaccinate
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru ca persoanele care lucrează în sistem şi vin în contact cu pacienţii să fie în totalitate vaccinate anti COVID-19. COPAC este membră European Patient Forum şi susţine o iniţiativă prin care se solicită tuturor statelor din Uniunea Europeană să protejeze pacienţii prin imunizarea tuturor persoanelor care lucrează în sistemul medical.

„Vaccinarea profesioniştilor din Sănătate ridică în primul rând o problemă legată de siguranţa pacienţilor. Numeroşi pacienţi cronici prezintă riscul de a dezvolta complicaţii ale unor boli infecţioase transmisibile, inclusiv COVID-19. Anumiţi pacienţi, de exemplu persoanele care fac tratament pentru cancer, boli autoimune sau transplant, sunt vulnerabili la infecţii, în general. Mai mult, anumiţi pacienţi nu pot fi vaccinaţi din motive medicale. Din aceste motive, personalul medical trebuie să fie în totalitate vaccinat, cu excepţia persoanelor care au contraindicaţii de vaccinare", se arată într-un comunicat al COPAC.

Potrivit sursei citate, pandemia de COVID-19 a sporit vulnerabilitatea pacienţilor cronici, mulţi dintre ei având întârzieri în diagnosticare sau probleme în continuarea tratamentului. Potrivit studiilor COPAC, unul din cinci pacienţi cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic din teamă sau din lipsa accesului.

Citit 1617 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 21:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.