Numărul infectărilor COVID-19 în Galați a depășit 43.000. Alte zece decese
Foto: Marian Calestru

Numărul infectărilor COVID-19 în Galați a depășit 43.000. Alte zece decese
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Joi, 18 noiembrie, au fost raportate zece decese în rândul pacienților aflaţi în stare gravă. Doar unul era vaccinat, și acela cu o singură doză de Pfizer, la începutul lunii mai.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 905 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 67 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 43.052. Nouă pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament de două săptămâni.

Din nefericire, ziua de joi, 18 noiembrie, a adus încă zece decese în rândul pacienților în stare gravă. Doar unul dintre ei, un pacient în vârstă, făcuse o primă doză de vaccin, în primăvară, dar nu se mai prezentase la rapel. "Este vorba despre șase bărbați, de 60, 65, 73, 77, 79 și 89 de ani, și de patru femei, de 81, 83, 85 și 89 de ani, confirmați cu Sars-Cov-2. Nouă dintre pacienți nu erau vaccinați împotriva COVID-19, iar un pacient, un bărbat de 89 de ani, era vaccinat doar cu o doză de Pfizer, pe 5 mai", au precizat reprezentanții Prefecturii Galați. Numărul total al persoanelor decedate pe fondul infectării cu COVID-19 în județul Galați a ajuns astfel la 1.558.

Joi, 18 noiembrie, 140 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 40.366.

În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 807 gălăţeni testaţi pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 562. În izolare instituționalizată se aflau 321 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 274.066 de teste.

Citit 1626 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021 21:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.