Alţi trei gălățeni și-au pierdut viața din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore

Alţi trei gălățeni și-au pierdut viața din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Peste 50 de noi infectări au fost raportate în decurs de 48 de ore la Galați. Trei bolnavi în stare gravă au fost declarați decedaţi din cauza COVID-19 în același interval, în timp ce peste 50 au trecut cu bine prin boală, fiind consideraţi vindecați.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.087 de pacienţi testaţi într-un interval de 48 de ore, 54 au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei a ajuns astfel la 43.655. Distinct de cazurile nou confirmate, sâmbătă și duminică au fost raportate opt cazuri pozitive la a doua testare a pacienților aflați sub tratament.

Din nefericire, ultimele 48 de ore supuse raportării au adus încă trei decese în rândul pacienților aflaţi în stare gravă. Trei gălățeni, care erau infectați și au ajuns la spital în stare critică, au decedat. "La nivelul județului Galați au fost raportate trei decese. Este vorba despre trei pacienți, bărbați în vârstă de 64, 73 și 81 de ani, confirmați cu SARS-CoV-2. Doi dintre pacienți nu erau vaccinați împotriva COVID-19, iar bărbatul de 81 de ani era vaccinat cu Janssen (23 octombrie)", au precizat reprezentanții Prefecturii Galați, în raportul de sâmbătă. Numărul total de decese înregistrat în județul Galați a ajuns astfel la 1.628.

Tot în cursul weekendului, 59 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 41.647 dintre persoanele depistate pozitiv în judeţ au fost declarate vindecate.

Duminică, 5 decembrie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 699 de persoane, iar alte 140, în izolare instituționalizată. În carantină instituționalizată nu se afla nicio persoană. În izolare la domiciliu se regăseau 240 de gălățeni.

De la începutul pandemiei, în judeţul Galaţi au fost efectuate 285.483 de teste.

Citit 1581 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.