Persoanele cu amputație nu vor mai fi nevoite să treacă prin comisia de evaluare

Persoanele cu amputație nu vor mai fi nevoite să treacă prin comisia de evaluare
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Persoanele cu dizabilităţi fizice care au o singură amputaţie nu vor mai fi obligate să se prezinte constant la comisia de specialitate pentru prelungirea certificatului de handicap, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi. "În mandatul trecut, am dat un ordin de ministru, în colaborare cu specialiştii în domeniu, astfel încât persoanele cu dublă amputaţie să nu mai fie nevoite să mai facă acel drum chinuitor şi acea prezentare la comisiile pentru încadrare în grad de handicap. Vreau să continui ceea ce am lăsat atunci şi nu a fost continuat, şi anume şi persoanele cu o singură amputaţie să nu fie nevoite să vină la comisie, dar să le păstrăm acea parte de tot ceea ce înseamnă recomandări din spatele certificatului, şi anume o monitorizare şi o discuţie în vederea recuperării, pe cât se poate, a acestor persoane. (...) Avem partea a doua de ordin, pe care trebuie să o dăm şi să spunem că şi persoanele cu o singură amputaţie să nu vină nici ele la comisie, şi vă promit că o să se poată, în termenul cel mai scurt", a afirmat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, citat de adevarul.ro. Marius Budăi a participat vineri la o dezbatere despre percepţia asupra persoanelor cu dizabilităţi şi a rolului acestora în societate. Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. La dezbatere au participat reprezentanţi ai companiilor private, dar şi experţi din cadrul Grupului de Inovaţie şi Expertiză Socială.

Citit 1891 ori Ultima modificare Vineri, 10 Decembrie 2021 21:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.