Speranțe pentru milioane de bolnavi. Un medicament cu administrare orală are beneficii în tratarea diabetului de tip 1

Speranțe pentru milioane de bolnavi. Un medicament cu administrare orală are beneficii în tratarea diabetului de tip 1
În prezent, nu există un tratament oral pentru diabetul zaharat de tip 1
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un medicament care se administrează pe cale orală, numit Verapamil, a dovedit beneficii în tratarea diabetului de tip 1, pentru o perioadă de cel puțin doi ani de la diagnostic. Cercetătorii care au făcut aceste observații au publicat concluziile într-un articol apărut în jurnalul „Nature Communications”, scrie medicalxpress.com.

Pacienții care iau acest medicament pe cale orală, folosit în prezent în tratamentul hipertensiunii arteriale, nu doar că necesită mai puțină insulină administrată zilnic, pe o perioadă de doi ani de la diagnosticul inițial al diabetului, dar folosirea Verapamilului a arătat și dovezi ale unor beneficii imunomodulatoare. Continuarea medicației, arată sursa citată, a fost necesară.

În studiul efectuat pe parcursul a doi ani, participanții care au întrerupt dozele zilnice de Verapamil după un an de folosire au observat că boala lor, la doi ani de la diagnostic, s-a agravat într-un ritm similar cu cel al pacienților cu diabet zaharat din grupul de control care nu au folosit deloc Verapamil.

În prezent, nu există un tratament oral pentru diabetul zaharat de tip 1. Așa că sugestia că Verapamilul ar putea servi drept potențial medicament pentru această boală metabolică a venit din partea autorului principal al acestui studiu, dr. Anath Shalev, directoare a Centrului Comprehensiv de Diabet din cadrul Universității Alabama din Birmingham.

Această descoperire izvorăște din peste două decenii de cercetare ale directoarei în domeniul unei gene implicate în funcționarea insulelor pancreatice, genă numită TXNIP. În 2014, laboratorul de cercetare al dr. Anath Shalev a raportat faptul că Verapamil a inversat cursul diabetului în modelele reprezentate de animale, iar directoarea a anunțat că are în plan să testeze efectele medicamentului într-un studiu clinic cu subiecți umani.

În 2018, dr. Anath Shalev și colegii săi au raportat beneficiile Verapamilului într-un studiu clinic cu durata de un an, ce a inclus pacienți cu diabet zaharat de tip 1. Cercetătorii au descoperit că, atunci când este administrat în mod regulat, Verapamilul a permis pacienților să producă cantități mai mari din propria insulină, limitând astfel nevoia acestor pacienți de a-și injecta mai multă insulină pentru a regla valorile glicemiei.

Studiul actual extinde acele descoperiri și oferă informații esențiale despre mecanismul și efectele benefice ale Verapamilului în diabetul de tip 1, folosind o analiză specială și secvențierea ARN.

Citit 2717 ori Ultima modificare Duminică, 13 Martie 2022 00:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.