Cel mai bun remediu contra infecţiilor urinare

Cel mai bun remediu contra infecţiilor urinare
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Una dintre problemele de sănătate frecvente sunt infecţiile urinare. Tratamentul naturist este indicat, iar merişoarele sunt utile atât în prevenirea, cât şi în tratarea lor.

Arbust întâlnit în zonele montante, merişorul este valorificat în fitoterapie pentru numeroasele avantaje pe care le are asupra sănătăţii. Atât frunzele, cât şi fructele sunt indicate în prevenirea şi tratarea unor boli precum infecţiile urinare. Merişorul (Vaccinium vitis idaea) este o plantă nativă din America de Nord şi Europa. În ţara noastră, creşte în pădurile umbroase şi umede din regiunile alpine. În scopuri medicinale se recoltează frunzele, care se usucă la umbră, şi fructele, care se consumă proaspete sau se pot conserva prin uscare. „Merişoarele proaspete sunt o sursă bună de vitamina C şi de fibre alimentare, 100 de grame asigurând 18 la sută, respectiv, 14 la sută din doza zilnică recomandată, totul în timp ce conţin doar 50 de calorii la suta de grame. Merişoarele uscate nu mai au vitamina C, însă aduc 300  de calorii la suta de grame. Ca orice alt fruct, ele pot fi integrate într-un stil de viaţă sănătos, fiind mâncate fie ca gustări, fie ca desert la finalul mesei“, explică dr. Mihaela Posea - medic specialist diabet, nutriţie, boli metabolice, citată de clicksanatate.ro.

Antiseptic renal şi urinar

Leacurile pe bază de merişor sunt recomandate în prevenirea şi tratarea problemelor renale şi în infecţiile tractului urinar. Frunzele merişorului au în componenţă arbutină, cu acţiune antiseptică, motiv pentru care remediile pe care le conţin sunt indicate în tratarea bolilor de rinichi şi în inflamaţiile vezicii urinare, precum şi în gută şi reumatism.

Sucul de merişoare, leac în cistite

Sucul de merişoare este indicat în prevenirea infecţiilor urinare (cistite, uretrite, pielonefrite). Graţie unui compus (proantocianidine) conţinut, acest remediu are acţiune antibacteriană, prevenind ataşarea E.coli de suprafaţa interioară a vezicii urinare şi a tractului urinar, prevenind astfel infecţiile la acest nivel. Aproape 90 la sută din infecţiile tractului urinar sunt cauzate de E.coli. Totodată, sucul de merişoare previne şi apariţia recidivelor de infecţii urinare.

Citit 2043 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2023 14:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.