După intervenția în presă a dr. Paul Ichim pentru salvarea Policlinicii cu Plată din Galați și după numeroasele articole apărute în "Viaţa liberă" pe acest subiect, se pare că mai marii urbei s-au așezat la masa negocierilor, încercând să găsească o soluție viabilă pentru rezolvarea situaţiei instituţiei medicale, chiar dacă până la momentul final mai sunt doar trei zile lucrătoare.
Primăria Galați susţine că o rezolvare a problemei celor şase cabinete medicale de la Policlinica cu Plată ar fi relocarea acestora în alte spații. Mai mult, Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, a oferit şi o alternativă la închiderea policlinicii, respectiv spațiile unor foste cabinete medicale din oraș, situate pe străzile Brăilei şi Constructorilor. Problema este că aceste spații trebuie scoase la licitaţie și apoi preluate în concesiune de cadrele medicale care activează la Policlinica cu Plată.
"Cadrul juridic care permite autorităților publice locale să pună spații medicale la dispoziția medicilor sau a persoanelor care desfășoară activități conexe actului medical constă în concesionarea și/sau vânzarea acestor spații. În prezent, municipiul Galați are în proprietate privată o serie de spații medicale libere, care pot face obiectul concesionării sau vânzării prin licitație publică", se arată în soluția scrisă oferită de Ionuț Florin Pucheanu, ca răspuns la o adresă a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Trebuie precizat şi faptul că imobilul în care funcţionează Policlinica cu Plată este încadrat în clasa 2 de risc seismic şi are nevoie de reabilitare.
Pe de altă parte, reprezentanții AUR Galați, prin deputatul Lilian Scripnic, medic de profesie, au demarat o campanie de sensibilizare a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cel care a emis ordinul inițial de închidere a policlinicii și în pixul căruia stă acum soarta unității medicale din Galați. "Vă solicit reanalizarea de urgență a Avizului nr. 6586/06.04.2023 prin care se aproba desfințarea Policlinicii cu Plată din Galați și totodată să dispuneți anularea acestuia și continuarea activității Policlinicii cu Plată, precum și revocarea Dispoziției nr. 159/31.08.2023 a DSP Galați prin care se dispune desființarea Policlinicii cu Plată din Galați", se arată în scrisoarea pe care deputatul Lilian Scripnic i-a adresat-o ministrului Rafila.
"Viața liberă" va continua să urmărească și să relateze despre situația Policlinicii cu Plată, instituţie ale cărei servicii sunt solicitate de mulţi gălăţeni.