Paracetamolul şi ibuprofenul pot fi periculoase pentru auz

Paracetamolul şi ibuprofenul pot fi periculoase pentru auz
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Femeile care obişnuiesc să ia constant paracetamol şi ibuprofen riscă să îşi piardă auzul. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Women's Hospital din Boston, Massachusetts. Cele două analgezice pot fi cumpărate din orice farmacie fără prescripţie medicală. Preţul accesibil contribuie şi el la vânzările mari.

Studiul, efectuat timp de 14 ani pe un număr de peste 62.000 de femei, cu vârste cuprinse între 31 şi 81 de ani, a arătat că până şi două tablete de paracetamol sau ibuprofen luate pe săptămână cresc riscul de pierdere a auzului cu 13 la sută. 10.000 dintre paciente, mai exact una din şase, au avut probleme de auz mai devreme sau mai târziu.

Folosind ibuprofenul de şase ori pe săptămână, o femeie este cu 24 la sută mai predispusă să dezvolte probleme de auz, faţă de una care nu ia medicamentul. În cazul paracetamolului, cinci pastile luate săptămânal măresc acelaşi risc cu 21 la sută. Totuşi, nu se ştie încă dacă efectele sunt permanente sau au doar un caracter temporar. Pentru verificarea rezultatelor, oamenii de ştiinţă au inclus în studiu şi aspirina. Aşa cum era de aşteptat, acidul acetilsalicilic nu diminuează auzul.

Şi bărbaţii sunt afectaţi

Cele două analgezice par să aibă efecte adverse similare şi în cazul bărbaţilor. Totuşi, peste două treimi dintre cei care folosesc analgezice uşoare sunt femei.

Cercetătorii au şi o explicaţie. Analgezicele duc la scăderea fluxului de sânge din ureche, ducând astfel, în timp, la afectarea funcţionării acestui organ. Înainte de administrare, pacientele sunt sfătuite să se adreseze unui medic orelist, care le va explica principalele riscuri la care se expun.

Citit 10797 ori Ultima modificare Marți, 18 Septembrie 2012 23:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.