Din când în când (mai des, mai rar)
zicea că trebuie să vină,
zicea că fuge în trecut,
aici, la mine, în grădină,
zicea că lasă-n viitor
prezentul tot, minciuna toată,
şi vine-ncoace, s-adormim
aici, la mine, în livadă,
şi să visăm ce n-am visat
în viitor, măcar o dată:
cămaşa mea de mire-iov,
rochia ei de miră-fată,
şi-o nuntă lungă, pe doi cai,
cu mulţi frumoşi, multe ilene,
mulţi zmei cu/minţi şi eleganţi
şi-mpodobiţi cu sânziene!...
Şi mă tot uit... şi mă tot uit...
mă uit încolo şi încoace
cum intră pacea în război
şi cum războiul intră-n pace,
cum spaţiul/ timpul meu s-a spart
şi a căzut peste lumină!...
Din când în când (mai des, mai rar)
zicea că trebuie să vină!
