După mai multe luni în care investiţia a fost blocată din cauza constructorului Romlotus, care a intrat în insolvenţă, lucrările pentru reabilitarea Laboratorului Clinic de la Spitalul Judeţean vor fi reluate. Un proiect de hotărâre care vizează aprobarea documentaţiei privind restul lucrărilor de executat, cu o valoare totală de 895.990 de lei (inclusiv TVA), din care construcţia şi montajul se ridică la 715.361 de lei, va fi supus votului aleşilor, peste doar câteva zile, în şedinţa Consiliului Judeţean. Conform proiectului, pentru finalizarea investiţiei mai sunt necesare lucrări la instalaţiile electrice interioare, la cele sanitare şi de combaterea incendiilor interioare, la alimentarea cu apă, instalaţiile de încălzire, de aer condiţionat, de ventilare a grupurilor sanitare şi nu numai.
Laboratorul Clinic de la Judeţean intră, din nou, în REABILITARE Scris de Corina Dobre


Mai multe din această categorie: