Participare gălăţeană la Congresul European de Pediatrie

Participare gălăţeană la Congresul European de Pediatrie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai mulţi medici din cadrul Spitalului Clinic de Copii "Sf. Ioan" Galaţi participă la Congresul European de Pediatrie, eveniment organizat, în perioada 7-10 iunie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Este pentru prima oară când ţara noastră este gazdă a unui astfel de congres.

"Este vorba de mai mulţi specialişti ai spitalului nostru care participă la acest important eveniment. Unii dintre ei prezintă inclusiv lucrări, în faţa unui public format din specialişti în domeniul pediatriei recunoscuţi la nivel european, în cadrul conferinţelor desfăşurate pe parcursul celor patru zile", a precizat dr. Victoriţa Ştefănescu, managerul Spitalului de Copii Galaţi.

La manifestare participă peste 140 de lectori din majoritatea ţărilor europene. Evenimentul a început cu şase cursuri precongres, care constituie un bun prilej de a prezenta, în faţa tinerilor medici pediatri, a medicilor de familie, şi a celor neonatologi, cele mai noi informaţii în diverse domenii care abordează patologia pediatrică (pneumologie pediatrică, alergologie, imagistică, neurologie pediatrică, medicină de urgenţă etc.).

În programul ştiinţific sunt incluse teme de larg interes, care vizează, pe de o parte, îmbunătăţirea stării de sănătate a sugarului, copilului, dar şi a adolescentului (creşterea şi dezvoltarea, promovarea alimentaţiei la sân, alimentaţia complementară, prevenţia bolilor prin intermediul vaccinării etc.) şi, pe de altă parte, vor fi abordate cele mai importante patologii pediatrice.

Specialiştii prezenţi la eveniment vor prezenta şi progresele înregistrate în diagnosticul precoce şi terapia modernă a bolilor specifice copiilor şi adolescenţilor. „Nu trebuie să uităm niciun moment că sănătatea şi vigoarea viitoarelor generaţii depinde de starea de bine a celei mai vulnerabile categorii populaţionale, reprezentată de copii”, a explicat profesorul Doina Pleşca, preşedintele congresului, potrivit "Adevărul".

Citit 1586 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iunie 2017 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.