Copiii NEIMUNIZAȚI vor putea fi înscrişi în învăţământul de masă

Copiii NEIMUNIZAȚI vor putea fi înscrişi în învăţământul de masă
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Chiar dacă, iniţial, se spunea că micuţii nevaccinaţi nu vor putea fi înscrişi în grădiniţe şi în şcoli, începând din această toamnă, se pare că autorităţile s-au răzgândit şi vor permite accesul la învăţământul de masă al micuţilor neimunizaţi chiar dacă părinţii refuză vaccinarea lor.

Ultimele modificări aduse proiectului Legii vaccinării arată că vor avea acces în colectivităţi inclusiv copiii nevaccinaţi. În schimb, părinţii pot ajunge în faţa instanţei sau chiar să plătească amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, dacă refuză să-şi vaccineze copiii fără un motiv medical, spune medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).

La rândul lor, specialiştii arată că mai sunt doar câteva săptămâni până la începerea anului şcolar, astfel că este nevoie de o decizie în contextul în care epidemia de rujeolă nu doar că nu a fost stopată, ci a mai făcut o victimă, a 33-a la nivel naţional. „E clar că nu se poate îngrădi dreptul la învăţământ al unui copil pentru că el are dreptul la educaţie şi în perioada în care este bolnav. Dar asta nu înseamnă că, dacă un copil reprezintă un pericol pentru ceilalţi, situaţia trebuie să rămână aşa. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei trebuie să găsească soluţii, cert este că nu putem pune stea în frunte copiilor nevaccinaţi. Nu pot fi ei pedepsiţi pentru decizia părinţilor. Din acest motiv, este nevoie de informare”, este de părere Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), potrivit "Adevărul".

Concret, ultima versiune a legii vaccinării chiar asta prevede: informarea în etape a părinţilor de către medici şi alte autorităţi, pentru ca persoanele care ezită sau care se opun imunizării să fie determinaţi, prin argumente ştiinţifice, să îşi vaccineze copiii. „Nu putem să încălcăm un drept printr-o măsură fără să luăm în considerare nuanţele. Este dreptul unui părinte să se informeze cu privire la procentul de vaccinare al copiilor dintr-o clasă şi să îl înscrie într-o altă şcoală. Acest procent chiar influenţează decizia părinţilor”, a completat Vasile Barbu.

Citit 3756 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2017 11:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.