Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Biserica și medicina, împreună pentru sănătate la minte și la trup

Miercuri, 24 Aprilie 2024 11:30 | Publicat în SOCIETATE
"Legătura dintre minte, trup şi suflet în boala psihiatrică" este tema unui proiect iniţiat şi implementat la Galaţi prin cooperarea dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos, Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna", cu susţinerea mai multor cadre medicale din unităţile spitaliceşti gălăţene şi brăilene. Acțiunea vine în urma îndelungatei cooperări între slujitorii Sfintelor Altare și cadrele medicale, pentru binele pacienţilor. În c ...

Ministrul ucrainean al Agriculturii, acuzat de corupție

Marți, 23 Aprilie 2024 17:01 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Agenţia ucraineană anticorupţie îl tratează pe ministrul Agriculturii Mikola Solski ca suspect într-o investigaţie asupra achiziţiei ilegale de teren în proprietatea statului în valoare de peste 7 milioane de dolari, relatează marţi media ucrainene. Ministerul şi titularul portofoliului au refuzat să comenteze informaţia când au fost contactaţi de Reuters. Solski a supervizat producţia de cereale din Ucraina în timpul războiului cu Rusia, de la numirea sa, în martie 2022. Da ...

Soldații ucraineni, acces restricționat la cazinourile online

Marți, 23 Aprilie 2024 15:20 | Publicat în Război în Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat noi restricţii asupra cazinourilor online din Ucraina, inclusiv limite de publicitate şi interdicţii pentru soldaţi de a juca în timpul războiului. Unele voci sunt însă sceptice că o interdicţie va funcţiona, având în vedere existenţa cazinourilor ilegale, relatează Politico. Noile reglementări, prevăzute într-un decret al Consiliului ucrainean pentru Securitate de Stat şi Apărare, au fost adoptate după ce un activist pro ...

Ruleta rusească pe sistem american

Miercuri, 24 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Ajutorul american pentru Kiev a venit exact în momentul în care "cuțitul" rusesc a ajuns la "osul" apărării ucrainene. În prezent, toate bastioanele apărării din estul țării sunt sub un asalt necontenit al trupelor tot mai numeroase trimise de Moscova. Se dau lupte grele în apropiere de Ceasiv Iar, localitate care are toate șansele să devină un nou Mariupol sau Bahmut.Multă lume se întreabă și în prezent de ce SUA a întârziat atât de mult cu ajutorul de 61 miliarde de dolar ...

Angajat al unui politician, arestat pentru spionaj

Marți, 23 Aprilie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un angajat al unui politician membru al Alternativei pentru Germania (AfD) a fost arestat în oraşul Dresda, pentru presupus spionaj în favoarea Chinei, relatează Reuters, DPA şi AFP. Angajatul, identificat drept Jian G., a lucrat ca asistent al candidatului principal al AfD (formaţiune de dreapta radicală) la alegerile europarlamentare, Maximilian Krah, şi a locuit la Bruxelles şi Dresda. ''El este acuzat într-un caz foarte grav de lucru pentru un serviciu secret extern'', indică o de ...

Universitatea Columbia, blocată de protestele propalestiniene

Marți, 23 Aprilie 2024 15:03 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prestigioasa universitate new-yorkeză Columbia a decis să-şi mute online toate cursurile, în condiţiile în care manifestaţii propalestiniene continuă în campusul universitar, a anunţat preşedinta universităţii, informează AFP. Tensiunile nu încetează să se accentueze de joia trecută, când circa o sută de manifestanţi ce protestau împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza au fost arestaţi de poliţie. Însă zeci de studenţi au continuat să protesteze în campu ...

Sute de elevi, participanți la Olimpiada "Cultură şi spiritualitate românească"

Miercuri, 24 Aprilie 2024 07:09 | Publicat în EDUCAŢIE
Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Apostol Andrei" din Galați a găzduit, săptămâna trecută, etapa județeană a Olimpiadei naţionale interdisciplinare de limba și literatura română și religie "Cultură şi spiritualitate românească", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Evenimentul a debutat în capela instituţiei de învăţământ, cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în prezenta Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul i-a binecuvà ...

Au plecat spre Italia și au fost prinși în Vaslui

Luni, 22 Aprilie 2024 18:13 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat, duminică noaptea, doi bărbaţi cu cetăţenie Republica Moldova care au traversat râul Prut înot, cu intenţia de a ajunge în Italia. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, în jurul orei 02,40, un poliţist de frontieră a observat, folosind tehnica specifică de supraveghere ce funcţionează pe principiul termoviziunii, p ...

MApN a declanșat operațiunea "țară, țară, vrem soldați"!

Luni, 22 Aprilie 2024 18:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Statul Major al Apărării a analizat, în lunile februarie, martie şi aprilie, desfăşurarea primei serii de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti din acest an, un proces constituit, în principal, din fazele de înscriere şi selecţie a candidaţilor (întocmire a dosarelor, evaluări fizice, psihologice şi medicale), respectiv de repartiţie în unităţi a candidaţilor admişi. Constatarea generală a fost că cei mai mulţi dintre candidaţi nu au reuşit să treacă de eval ...

Turistă atacată de urs, în zona Barajului Vidraru

Luni, 22 Aprilie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O turistă a fost atacată de un urs, luni, în zona Barajului Vidraru, în urma incidentului fiind emis un mesaj RO-ALERT, informează Inspectoratul pentru SituaÅ£ii de Urgenţă (ISU) ArgeÅŸ. "Este vorba despre un cetăţean străin, de sex feminin, în vârstă de 72 de ani, care prezintă răni la membrul superior drept. Pacienta este conÅŸtientă", au transmis reprezentanÅ£ii ISU ArgeÅŸ. La locul incidentului a intervenit un echipaj SMURD, fiind solicitat ÅŸi sprijinul jandarmilor. ÃŽn zonÄ ...
Pagina 1 din 929