Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Măsuri PNDR de sprijin pentru tinerii fermieri

Luni, 23 Iulie 2018 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Două măsuri destinate tinerilor fermieri şi fermelor mici, respectiv submăsura 6.1 şi submăsura 6.3. din PNDR, vor fi lansate cu începere de la începutul lunii august, informează conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). De asemenea, în jurul datei de 10 august vor fi lansate şi submăsurile 4.1 şi 4.2.. "Sesiunile din august vor fi exclusiv online. Iar programele pe care noi le-am iniţiat la nivel de agenţie vor duce ca, în 2019, toată relaţia cu be ...

Barometrul mediului de afaceri - ”Carta Albă a IMM-urilor, 2018”

Luni, 23 Iulie 2018 10:30 | Publicat în ECONOMIE
„Carta Albă a IMM-urilor din România, 2018” a fost lansată la sfârşitul săptămânii trecute de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte şi Patronatului IMM-urilor Galaţi, în parteneriat cu Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. „Carta Albă a IMM-urilor”, aflată deja la a XVI-a ediţie, reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România, ce evidenţiază cantitativ şi ca ...

Ghinioanele urbanistice şi pisica neagră

Luni, 23 Iulie 2018 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Câinii maidanezi din zona Pieţei Ancora s-au mai rărit, cel puţin aşa ne-au spus cetăţenii cu care am stat de vorbă în cursul vizitei noastre. Au apărut, în schimb, mai multe pisici. Nu deranjează pe nimeni. Singura problemă e că unele sunt… negre. „Poate din cauza asta avem ghinion şi nu mai repară trotuarele astea”, glumeşte cineva. Nu ştim exact cum stau lucrurile, dar cel puţin din punct de vedere statistic, nu de la pisicile negre ni se trag pocinoagele de ordin u ...

Dosare pentru finanţarea centralelor termice

Luni, 23 Iulie 2018 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De la relansarea, în iunie, a programului de acordare a ajutorului financiar în valoare de 3.000 de lei, pentru achiziţionarea unor surse alternative de încălzire şi apă caldă, la Primăria Galaţi au fost depuse 1.459 de dosare. Municipalitatea precizează că acest ajutor financiar nu poate fi accesat de gălăţenii beneficiari ai programului de modernizare a celor 20 de puncte termice şi transformarea acestora în microcentrale de cartier alimentate cu gaz, conform HCL nr. 319/30.05 ...

Ce puncte termice vor deveni CENTRALE DE CARTIER

Luni, 23 Iulie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul ce vizează viitoarele centrale de cartier se află în procedură de licitaţie O hotărâre de modificare a ”HCL 319 din 30.05.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru achiziţie şi montaj instalaţii de producere a energiei termice în municipiul Galaţi” a fost aprobată săptămâna trecută, în ultima şedinţă a Consiliului Local Galaţi. Concret, a fost actualizată lista beneficiarilor proiectului privind transformarea a 20 de puncte termice în ...

Reintrăm în Europa… liberă

Sâmbătă, 21 Iulie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cine şi-ar fi imaginat că la câteva decenii de la Revoluţia din 1989, când teoretic societatea românească ar fi trebuit să fie "exorcizată" de toţi "demonii" comunismului, Congresul SUA va ajunge la concluzia că este necesară relansarea serviciilor în limba română la postul de radio Europa Liberă? Ştim cu toţii ce a însemnat acest post în perioada Războiului Rece: nu numai o sursă de ştiri într-o societate sufocată de propaganda comunistă - iată că ideea de "ştiri f ...

Liberalii, în reorganizare | Ştefan Baltă, preşedinte interimar al municipalei PNL Galaţi

Vineri, 20 Iulie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conducerea interimară a Organizaţiei Municipale PNL Galaţi va fi asigurată, cel puţin până în toamna acestui an, de vicepreşedintele Ştefan Baltă, cadru universitar şi - cine ştie? - poate chiar viitor candidat din partea liberalilor la funcţia de primar al Galaţiului. După cum v-am informat în ediţia on-line a ziarului nostru, ex-preşedintele municipalei PNL Galaţi, Cristian Gîscă, şi-a anunţat demisia din funcţia pe care o deţinea, în cursul zilei de miercuri, 18 iu ...

Spitalul de Copii ”Sf.Ioan” va fi modernizat din temelii

Joi, 19 Iulie 2018 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Studiul de fezabilitate privind proiectul de modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, precum şi principalii indicatorii tehnico-economici ai investiţiei au fost aprobaţi în ultima şedinţă a Consiliului Local Galaţi. În total, este vorba de lucrări de aproape 14,4 milioane de lei, sursa de finanţare urmând să fie asigurată de la bugetul local şi din fondurile europene puse la dispoziţie prin POR 2014-202 ...

Deficit în creştere al balanţei de plăţi

Joi, 19 Iulie 2018 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,018 miliarde de euro, în primele cinci luni din 2018, în creştere cu 15,8 la sută comparativ cu perioada similară din 2017, potrivit BNR. În perioada similară a anului trecut, deficitul de cont curent s-a cifrat la 2,606 miliarde de euro. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 589 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 179 milioane euro, balanţa venituril ...

Importuri mai mari de ţiţei

Joi, 19 Iulie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a importat, în primele cinci luni din 2018, o cantitate de ţiţei de peste 3,46 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 620.100 tep (21,8 la sută) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform INS. Producţia de ţiţei a totalizat, în perioada menţionată, 1,394 milioane tep, fiind cu 2,9 la sută (42.200 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent. Conform Ministerului Energiei, se estimează o înjumătăţire a producţiei interne de ţiţei, ...
Pagina 687 din 926