George Simion a intervenit în scandalul legat de programul SAFE, lansând acuzații dure la adresa coaliției PSD-PNL, pe care o acuză că ar fi prejudiciat statul prin contracte netransparente. Liderul AUR susține că parlamentarii formațiunii nu au acces la documentele privind aceste contracte, ceea ce ridică semne de întrebare legate de modul în care sunt cheltuiți banii publici. În opinia sa, lipsa de transparență alimentează suspiciuni serioase și afectează încrederea în in ...
Ştefan Pavăl, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, îşi lansează cartea „Principii fanarioţi - decadenţă sau reformă?”, miercuri, 6 mai 2026, de la ora 18.00, la Casa Artelor. Evenimentul este organizat de Clubul Kiwanis Galaţi, iar moderatorii întâlnirii vor fi prof. Doru Căstăian, doctor în filosofie, şi prof. Sorin Langu, doctor în istorie. Ştefan Pavăl va împlini 18 ani abia în decembrie, dar are deja o pleiadă de premii ş ...
Partida Oțelului contra deja retrogradatei Metaloglobus a ridicat mari probleme, iar în cele din urmă a fost obținut un singur punct. Putea fi și mai rău, după ce la pauză oaspeții au condus cu 2-0. Meciul a început cu o serie de mari ocazii la poarta lui Gavrilaș, părând că golul gălățenilor plutește în aer. Patrick putea specula o eroare a defensivei adverse, dar n-a fost la fel de inspirat ca în alte ocazii. Bană (min. 6) a șutat puternic în bara transversală, pentru ...
Conducători auto cu alcoolemii de peste unu la mie sau fără permise de conducere ori cu dreptul de a șofa suspendat au fost depistați pe drumurile din Galați în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. Unul dintre șoferii care pe lângă faptul că avea permisul suspendat avea și o alcoolemie care nu a putut fi stabilită a fost reținut.   Patru conducători de vehicule cu probleme penale grave este bilanțul nopții trecute, în care polițiștii au ieșit în stradă cu efective m ...
În România, unele procese nu se văd în Monitorul Oficial, dar se simt în economie. Privatizarea este unul dintre ele. Nu cea clasică, cu contracte și transfer de acțiuni, ci o formă mai discretă, construită în timp, prin control asupra managementului, asupra deciziilor și asupra fluxurilor economice. De-a lungul anilor, o parte dintre companiile de stat profitabile au funcționat într-un cadru în care proprietatea formală a rămas la stat, dar influența reală s-a distribuit î ...
Județul Galați se află în plin proces de transformare a infrastructurii agricole, cu investiții masive care depășesc pragul de 100 milioane de euro, scrie Agerpres. Proiectele, gestionate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), fac parte din Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații și au ca scop principal salvarea culturilor în fața schimbărilor climatice tot mai agresive. Lucrările de modernizare se desfășoară contracronom ...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Societatea de Ştiinţe Matematice din Romania, Filiala Galaţi şi catedra de matematică a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA) din Galaţi anunță organizarea celei de-a XXV-a ediţii a Concursului Interjudețean de Matematică "Cristian S. Calude", concurs aflat în Lista proiectelor de educație extrașcolară, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării. Concursul este destinat elevilor din clasele IV-VIII ...
Cu două zile înainte de Ziua Internațională a Muncii, AJOFM Galați a anunțat doar 83 de locuri de muncă declarate oficial de firmele gălățene. Ca de obicei în ultimele luni, cele mai multe dintre acestea erau pentru muncitori necalificați, 48 la număr, în domenii precum construcții clădiri, agricultură și construcții metalice. Oferte relativ mai substanțiale erau înregistrate pentru îngrijitori spații hoteliere (7), lăcătuși (6), manipulanți marfă (9) și sudori (4). ...
Galațiul a găzduit, în cursul acestei săptămâni, ediția de deschidere a turneului național de antreprenoriat „Intelligent Money Academy”, organizat de Antena 3, IMM România și Consiliul Județean Galați, la care printre participanți s-a numărat și președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), Adrian Zvîncă. Profitând de prezența în sală a unor studenți de la universitățile gălățene, președintele ANOFM a prezentat pe scurt și proiectul ...

SportsFest UGAL dă startul competiției

Duminică, 03 Mai 2026 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Studenții de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați sunt invitați să participe la SportsFest UGAL, competiție sportivă dedicată tuturor facultăților. Evenimentul are loc în perioada 11-15 mai, la Sala „Florin Balaiș” (Puşkin), iar înscrierile sunt gratuite până pe 5 mai, prin linkul https://linktr.ee/csfefsgalati. Participanții vor avea parte de competiție, socializare, adrenalină și premii pentru cele mai bune echipe. Organizatorii promit o atmosferă energică și ...
Pagina 2 din 3902