Partida Oțelului contra deja retrogradatei Metaloglobus a ridicat mari probleme, iar în cele din urmă a fost obținut un singur punct. Putea fi și mai rău, după ce la pauză oaspeții au condus cu 2-0.
Meciul a început cu o serie de mari ocazii la poarta lui Gavrilaș, părând că golul gălățenilor plutește în aer. Patrick putea specula o eroare a defensivei adverse, dar n-a fost la fel de inspirat ca în alte ocazii. Bană (min. 6) a șutat puternic în bara transversală, pentru ca apoi să vină rândul fundașilor centrali ai Oțelului să își treacă în cont situații importante. Zivulici putea deschide scorul cu o lovitură de cap (min. 20), iar Iacob a șutat extrem de periculos din lovitură liberă (min. 29).
Contrar cursului jocului, cei de la Metaloglobus au deschis scorul în minutul 35, când lovitura liberă a lui Purece a trecut peste toată apărarea Oțelului și a ajuns direct în plasă, pentru 0-1. Golul primit a tulburat jocul gălățenilor, iar cei de la Metaloglobus au reușit să dea o nouă lovitură, la ultima fază a primei reprize, când Zakir a făcut slalom prin defensivă și a marcat cu un șut respins ciudat de Dur-Bozoancă, fără să poată evita golul, 0-2 (min. 45+2).
Introducerea lui Ciobanu la pauză a adus un plus în joc, iar o serie de trei ocazii au fost consemnate în primele zece minute din partea secundă. Kazu a tras din unghi și s-a opus Gavrilaș, Luan Campos a ratat execuția din poziție ideală, plus relurea cu capul a lui Pedro Nuno care a trecut pe lângă poartă. S-a stins forcingul de atac după acele zvâcniri și timpul trecea fără să apară revenirea pe tabelă a gălățenilor.
Minutul 74 avea să fie cel al revirimentului, după o fază prelungită de atac, cu mai multe reluări spre poarta adversă, respinse la șuturile din careu ale lui Zivulici și Iacob. Patrick avea sa marcheze, 1-2, fără să se mai poată opună nimeni din apărarea bucureștenilor. Elanul a fost stopat de accidentarea lui Ciobanu, acesta fiind înlocuit cu Ne Lopes, plus lovitura cap în cap dintre Zivulici și Zakir (cre a dus la trecerea timpului fără să se joace). Imediat ce s-a reluat partida după acel moment, un contraatac bine dus de Andrezinho, în urma căruia a beneficiat tot Patrick, cu un șut imparabil din careu, pentru 2-2. Până la final au mai fost două încercări ale lui Debeljuh, dar care n-au nimerit ținta și meciul s-a încheiat cu doar un punct în clasament pentru gălățeni.
Oțelul a jucat în formula: Dur-Bozoancă - Jelev, Zivulici, Iacob, Kazu - Pedro Nuno (Debeljuh min. 60), Joao Lameira, Bruno Paz (Ciobanu min. 46, Ne Lopes min. 81) - Bană, Patrick, Luan Campos (Andrezinho min. 60).
În ierarhia din play-out, Oţelul are 29 de puncte, cu şase mai multe decât Petrolul, prima echipă aflată pe loc de baraj, care are însă un meci mai puţin disputat.
În următoarea etapă, formația gălățeană va juca tot pe teren propriu, sâmbăta viitoare, cu Farul Constanța.

